Notarul judecat în procesul mafiei imobiliare a făcut declaraţii contradictorii: "Mi s-au sugerat răspunsuri"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teodora Noţingher a fost trimisă în judecată de Parchetul Curţii de Apel Timişoara, fiind acuzată de neglijenţă în serviciu după ce a legalizat o tranzacţie cu acte false. La termenul de ieri, inevitabilul s-a produs şi Teodora Noţingher a depus mărturie în calitate de inculpat.

Notarul şi-a schimbat declaraţia dată în faza de urmărire penală, precizând încă de la începutul declaraţiei că „starea de fapt reţinută în rechizitoriu nu este conformă cu realitatea". În faţa judecătorului, Noţingher a declarat că a respectat toate procedurile pe care le prevede legislaţia în cazul unor tranzacţii imobiliare. „Am procedat la identificarea părţilor. Eu eram faţă în faţă cu cumpărătorul (n.r. Cârpaci Crăciun), iar traducătorul, faţă în faţă cu mandatarul (n.r. Barabas Pal). Dispoziţia de restituire falsă avea toate aparenţele unei dispoziţii reale, purtând ştampilă şi semnătură olografă. Am mai văzut astfel de dispoziţii cu ocazia autentificării altor documente", a spus Noţingher, care nu şi-a asumat acuzaţiile procurorului.

Contradicţii în mărturie

Comparând mărturiile din faţa procurorului, cu declaraţiile date ieri în sala de judecată, reiese că Teodora Noţingher şi-a schimbat radical declaraţia. Spre exemplu, în fază de urmărire penală, notarul a spus că în momentul tranzacţiei, la biroul notarial a fost Ionelaş Cârpaci şi Manuel Comşa. Ieri, Noţingher a declarat că la tranzacţie au fost în birou doar părţile. Întrebată dacă, la Parchet, a fost constrânsă să facă anumite declaraţii, Teodora Noţingher a răspuns scurt.
„Pot spune că mi s-au sugerat anumite răspunsuri", a declarat Teodora Noţingher. „Mi-a spus şi mie că a fost sfătuită să recunoască pentru că va fi mai bine. Doamna Noţingher susţine că ceea ce declară acum este adevărat. În plus, vom aduce probe care să susţină declaraţia dată astăzi", a spus avocatul lui Noţingher, Ion Dincă.

Barabas Pal a fost eliberat

Pe lângă declaraţia luată, ieri, Teodorei Noţingher, a mai avut loc un eveniment important. După aproape doi ani de la arestare, Barabas Pal, maghiarul folosit ca „pion", a fost eliberat din arest preventiv. Judecătorul Florin Popescu a decis eliberarea lui Barabas Pal, acesta fiind singurul care mai stătea în arest, capii reţelei fiind eliberaţi încă de anul trecut. Sentinţa emisă azi de Curtea de Apel Timişoara nu este definitivă, fiind atacată cu recurs.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite