Mort de beat, a spart geamurile postului de pază de la o firmă
Momente de coşmar pentru paznicul unei firme din Timiş care s-a trezit, ziua în amiaza mare, că un individ sparge geamurile gheretei în care se afla. Atacatorul era atât de băut încât nu le-a putut explica poliţiştilor ce l-a apucat.
Paznicul a sunat la numărul de urgenţe 112 după ajutor când s-a trezit cum, rând pe rând, geamurile gheretei sunt sparte. Oamenii legii ajunşi la faţa locului l-au reţinut pe agresor şi au stabilit că prejudiciul adus societăţii respective este de 2.000 de lei.
Bărbatul nu le-a putut explica poliţiştilor ce l-a apucat de a spart geamurile şi le-a spus doar că i „s-a urcat alcoolul la cap". „Poliţiştii i-au întocmit făptuitorului doar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere", a declarat Mădălina Mezdrea, de la Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.
Citeşte alte opinii ale jurnalistului Gerhald Ernst pe platforma "ideilibere.ro": Timişoara a devenit ŢIGANIşoara. Românii sunt tocaţi!




















































