Locul unde te poţi simţi din nou ca în comunism, unul din cele mai vizitate obiective turistice din Timişoara FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O iniţiativă sută la sută privată, fără nicio implicare a autorităţilor locale, a devenit, la doi ani de la inaugurare, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Timişoara.

Muzeul Consumatorului Comunist a fost amenajat de Asociaţia Culturală „Auăleu”, în urmă cu doi ani, sub forma unei locuinţe din Epoca de Aur, cu sufragerie, camera copiilor, bucătărie, debara, hol şi baie. Fie că vorbim de nostalgici, fie de tineri născuţi după Revoluţie sau de turişti din străinătate, în Muzeul Consumatorului Comunist au intrat mii şi mii de persoane. 

Nu ştiu dacă e cel mai vizitat muzeu din Timişoara. Ştiu însă că este o alternativă şi face parte din tururile neoficiale ale oraşului. Românii, cei din generaţia părinţilor noştri, care vin aici, sunt foarte emoţionaţi şi nostalgici. E o replică unui apartament, cu toate obiectele de pe vremea aia, mulţi se emoţionează, unii chiar plâng. Cei mici sunt aduşi de părinţi, educatori, profesori. Avem grupuri de 40-50 de copii. Dacă nu li se povesteşte ce şi cum, ei sunt fascinaţi de obiecte, preferă să facă selfiuri. Per ansamblu pleacă mulţumiţi”, a declarat Christine Cizmaş, reprezentanta Asociaţiei Culturale „Auăleu”.

Vizitatiorii pot vedea, pot atinge, pot mirosi

Nu există o cifră exactă a celor care au vizitat muzeul în cei doi ani. Proprietarii nu fac monitorizări şi nu se percepe bilet de intrare. Pur şi simplu nu stă nimeni să vadă cine intră în muzeul, nici supravegetori nu există.
   

Muzeul Consumatorului Comunist din Timişoara are deja doi ani FOTO Ş.Both

Cert este că vin zilnic vizitatori. Uneori sunt 10-15, alteori 50-60. Faceţi un calcul mediu şi vedeţi cam câţi au fost în doi ani. Străinii sunt impresionaţi de ce văd. Ei sunt plăcut surprinşi de toată locaţia, de bar, de curte, de teatru. Putem vedea mesajele şi impresiile lăsate în catastif”, a mai spus Christine Cizmaş, care este şi actriţă în trupa Auăleu.
 

Muzeul funcţionează la subsolul unei case (sediul teatrului independent Aoleu şi barul Scârţ-Joc lejer) din zona Elisabetin. Vizitatorii pot vedea, pot atinge, pot mirosi, pot folosi obiectele. Pot asculta muzică, pot răsfoi revistele şi almanahurile vremii. Pentru cei mici există o întreagă cameră de joacă amenajată. 

Muzeul Consumatorului Comunist din Timişoara are deja doi ani FOTO Ş.Both


 

Muzeul atrage prin faptul că e într-o casă. Dacă era într-o hală, unde pur şi simplu se expuneau obiecte, impactul nu ar fi fost atât de mare. Aici poţi să face ce doreşti. Din păcate, unii au şi plecat cu obiecte, spun eu valoroase pentru noi. Asta e”, a mai declarat Christine Cizmaş. 

Săptămânal primesc marfă comunistă

În muzeu se găsesc mii de obiecte. Cuprinde cam tot ce aveau românii prin casă în timpul comunismului. Mobilier, haine, obiecte de uz casnic, electronice, electrocasnice, decoraţiuni, cărţi, ziare, reviste, bibelouri, accesorii, jucării, discuri, papetărie, steaguri, biciclete, trotinete, patine, schiuri. Obiecte de baie, până şi celebrul săpun Cheia, şi cam tot ce se putea folosi într-o bucătărie, de la sticlele de lapte şi de bere, la sacoşele de rafie. Săptămânal primesc marfă.

Nu am făcut un inventar. Vin săptămânal obiecte, nici nu mai avem unde pune. Aduc oamenii lucruri, tot ce găsesc acasă, de la fuste de pionieri, cărţi, vederi, ziare, insigne, caiete, până la pahare... Multe le-am depozitat şi noi în pod, nu se mai poate încărca locul. Sunt şi obiecte afară, în curte. Să dau exemplu doar litere de la magazinul comunist <Chimicale>”, a afirmat Cizmaş.

Muzeul Consumatorului Comunist din Timişoara are deja doi ani FOTO Ş.Both

Intrarea în muzeu este liberă, dar cei care doresc pot face donaţii în puşculiţele în formă de porcuşori. Şi mulţi o fac, tocmai pentru a susţine proiectul. Sprijin din partea autorităţilor locale nu a existat, dar cei de la Asociaţia Culturală „Auăleu” nici nu se plâng.

Nu am purtat discuţii cu nimeni, nu am fost contactaţi, suntem pe picioarele noastre şi aşa dorim să rămâne. Nu a venit nimeni să ne felicite pentru idee, că se bucură că mai aexistă un loc de vizitat în Timişoara. Poate că ar fi fost de bonton”, a mai afirmat actriţa de la Auăleu.  

image



Va apărea şi Muzeul Kitsch-ului

Casa în care funcţionează muzeul nu are o poveste aparte. Ea a aparţinut unei persoane înstărite, iar după Revoluţie a fost cumpărată de un român care trăieşte în Elveţia. Cei de la Auăleu plătesc chirie pe spaţiu.

Proprietarul nu a văzut ce am făcut noi aici, dar ştie că e un loc de cultură. Am spus că dacă vom pleca, obligaţia noastră este să vopsim totul în alb”, a mai adăugat Christine Cizmaş.

Muzeul Consumatorului Comunist din Timişoara are deja doi ani FOTO Ş.Both


 

Există un plan ca Teatrul Auăleu să se mute într-o altă locaţie, moment în care Muzeul Consumatorului Comunist va fi extins şi va apărea în plus şi Muzeul Kitschului. 

Citiţi şi:

Primul muzeu românesc al obiectelor din comunism, la Timişoara: „Înainte de '89 ne-am mirat noi de occidentali, acum să se mire ei de ce aveam noi“

FOTO Auăleu, teatru! Arta din afara sistemului


 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite