Locul în care merită să mergi măcar o dată în viaţă. „Cea mai spectaculoasă cale ferată din România“ VIDEO

0
0
Semeringul Bănăţean este un din obiectivele turistice importante ale judeţului Caraş-Severin FOTO Facebook/Banatul Montan
Semeringul Bănăţean este un din obiectivele turistice importante ale judeţului Caraş-Severin FOTO Facebook/Banatul Montan

Declarat în anul 2021 Destinaţia Anului, într-o competiţie organizată de postul de televiziune Prima TV, Banatul Montan are mai multe locuri de poveste. Unul dintre acestea este Semeringul Bănăţean, calea ferată Oraviţa-Anina, cea mai veche cale ferată de munte din România.

Unul dintre cele mai bune instrumente de promovare a obiectivelor turistice din Banatul Montan este pagina de Facebook „Banatul Montan”

Aici sunt prezentate obiectivele cunoscute deja publicului larg, dar şi locurile mai puţin cunoscute, dar spectaculoase. 

Administratorii paginii au întocmit şi un ghid al Banatului Montan, iar unul dintre obiectivele spectaculoase din Banatul Montan este Semeringul Bănăţean.

„De ce merită să mergi o dată în viaţă pe Calea ferată Oraviţa - Anina (Semeringul bănăţean)? 

Este prima cale ferată de munte de pe teritoriul României si cea mai spectaculoasă, inaugurată la 15 decembrie 1863. 

Are 14 tunele şi 10 viaducte. 

Are o lungime de 33,4 km cu o diferenţă de nivel de 338 m, de la altitudinea de 218 m (Oraviţa) la 558 m (Anina). 

Este o lucrare inginerească unică în România prin pante de înclinare de 20 la mie şi razele unor curbe de numai 114 metri. Totul este făcut în „piatra cioplită”. Are 21 km de tăieri în stâncă”, explică promotorii obiectivelor turistice din Banatul Montan. 

VIDEO

Pe pagina de Facebook „Banatul Montan” sunt oferite şi informaţii utile despre unde se poate mânca, modalitatea în care se cumpără biletele, dar şi locul din tren în care e cel mai bine să stai în timpul călătoriei.

Recomandări:

1. Locuri de mâncat în Anina recomandate, la 5-7 minute de gară: @Unicorn-Farmec şi @The gallery pizzeria;

2. Cumpăraţi-vă biletele online: https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries pentru a vă asigura locul. Există rsicul ca trenul să fie supraaglomerat. Totuşi, se pot cumpăra bilete şi din tren;

3. Mergeţi într-o zi nu foarte călduroasă. Trenul merge prin pădure, dar în vagoane este foarte cald în zilele de vară;

4. Mergeţi cu 15-30 de minute înainte de plecare. Din Oraviţa, plecarea este la 11.15, iar din Anina este la 14.40.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Obiectivul turistic ascuns lângă cascada Bigăr: morile de apă de la Rudăria macină făină de peste un secol

Banatul Montan, destinaţia anului 2021 în România. Premiul, câştigat după prăbuşirea Cascadei Bigăr

Mai multe - Timişoara

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite