La 60 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu: Ţărăniştii timişoreni îşi amintesc de marele om politic

Adrian Orza, preşedintele PNŢCD Timişoara, prezintă o harta cu cruci unde comuniştii au făcut victime

La 60 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu, PNŢCD Timişoara va organiza, de la ora 17.00, la sediul din Piaţa Libertăţii, o dezbatere legatăn de marele om politic.

Ţărăniştii din Timişoara îl comemorează în fiecare an pe Iuliu Maniu, pe data de 4 februarie, însă de această data, la şase decenii de la moartea marelui om politic, se va organiza un eveniment mai substanţial. La evenimentul moderat de Adrian Orza, preşedintele PNŢCD Timişoara, care are loc în sediul ţărăniştilor din Piaţa Libertăţii, participă istorici şi  deţinuţi politici, care îşi vor aduce aminte de cel care a fost Iuliu Maniu.

“A fost unul din patrioţii cei mai de seamă al naţiei române. Nu l-a interesat parvenirea materială şi a avut putere să înfrunte direct duşmanii ţării. Reţin o imagine din videoteca de aur a TVR în care la procesul intentat de comunişti mareşalului Antonescu, un proces cu rezultat dinainte stabilit, Iuliu Maniu, în sala de tribunal, invitat la acel monent ca martor, a mers spre Antonescu aflat în boxa acuzaţilor şi sfidând cu eleganţă şi forţă completul de judecată bolsevic, i-a strâns mâna mareşalului”, a spus Adrian Orza, fostul viceprimar al Timişoarei.

Ţărăniştii din Timişoara vor face o solicitare primarului Nicolae Robu, pentru ca pe strada Iuliu Maniu să se ridice un bust al unuia dintre cei mai mari oameni politici din România.

Politică în Imperiul Austo-Ungar

Iuliu Maniu s-a născut pe 8 ianuarie 1873, Bădăcin, în apropiere de Şimleu Silvaniei. După studii la Budapesta, Viena şi Cluj, Maniu şi-a început cariera politică în cadrul Partidului Naţional Român din Transilvania şi Banat, unde este cooptat la numai 24 de ani. În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales în 1906 deputat în Parlamentul din Budapesta, ca şi deputat la Vinţu de Jos, comitatul Arad. Pe 22 mai 1906 ţine primul său discurs în Dieta de la Budapesta.

Maniu este trimis la Viena pentru a negocia drepturile minorităţii române din Transilvania şi Banat, înfiinţând la 30 octombrie 1918 la Viena, Consiliul Naţional al Românilor din Transilvania. Face parte dintre organizatorii Marii Adunări de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, unde se va decide unirea Transilvaniei cu Regatul României.

Pe 2 decembrie 1918 este ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcţie echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind totodată şi funcţia de ministru de interne.

Împotriva centralismului din  Regatul României

După dizolvarea Consiliului Dirigent la 4 aprilie 1920, de Guvernul Alexandru Averescu, relaţiile dintre Iuliu Maniu şi politicienii din Bucureşti s-au înrăutăţit. Acuzând favorizarea PNL şi împingerea intelectualităţii ardelene într-un con de umbră, Maniu a refuzat să voteze Constituţia din 1923, considerând-o prea centralistă şi invocând chestiuni de principiu. Partidul Naţional Român din Transilvania a reclamat prin vocea lui Iuliu Maniu faptul că modificarea Constituţiei din 1866 putea fi făcută doar prin alegerea unei Adunări Constituante, aşa cum era prevăzut la art. 128.

În loc să procedeze astfel, guvernul condus de Ion I. C. Brătianu a profitat de faptul că PNL-ul câştigase alegerile din martie 1922, şi nevrând să rişte alegerea unei constituante, a pus Senatul şi Camera Deputaţilor să voteze la 26 martie respectiv 27 martie 1923 o nouă constituţie, folosindu-se astfel de majoritatea de care dispunea în Parlament.

Maniu nu a recunoscut Constituţia din 1923, afirmând că ar fi nulă de drept, ea neprovenind de la o adunare abilitată. În mai multe rânduri Iuliu Maniu a reclamat faptul că noua constituţie nu ar fi făcut nimic altceva, decât să cimenteze oligarhia din Vechiul Regat, oligarhie aflată sub influenţa PNL-ului.

Iuliu Maniu nu a participat la încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba-Iulia, ceremonia fiind monopolizată de ierarhii ortodocşi, deşi o foarte mare parte a românilor din Transilvania erau la acea vreme greco-catolici.

Partidul Naţional Român din Transilvania s-a unit în 1926 cu Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache, constituind Partidul Naţional Ţărănesc. Iuliu Maniu a fost preşedinte al partidului (1926-1933 şi 1937-1947) şi de trei ori prim-ministru al României între 1928 şi 1933.

Pentru a aduce PNŢ la putere, Maniu s-a implicat în organizarea unor proteste publice împotriva guvernelor PNL (manifestaţiile din mai 1928) şi a plănuit efectuarea „Marşului asupra Bucureştiului”, un marş al ţăranilor ardeleni la Bucureşti, după modelul Marşului asupra Romei al lui Mussolini. Va reuşi obţinerea unei majorităţi favorabile PNŢ, în urma alegerilor din decembrie 1928, din nefericire prima guvernare ţărănistă a avut loc în perioada marii depresiuni economice, iar programul lui Maniu nu a putut fi implementat.

În plan extern a colaborat cu lordul Rothermere, fervent susţinător al revizuirii tratatului de la Trianon şi a frontierelor româno-ungare.

A căutat reîntronarea lui Carol al II-lea, sub anumite condiţii, cu care acesta a fost de acord. În 1930 Carol a venit pe tronul României cu ajutorul lui Maniu, însă regele a dus o politică proprie şi nu a mai recunoscut cele promise şi l-a înlăturat pe Maniu rapid de la guvernare.

S-a opus înfiinţării în 15 decembrie 1938 a Frontului Renaşterii Naţionale, care dădea startul unipartidismului român. După eşecul politicii lui Carol al II-lea şi pierderile teritoriale din 1940, Maniu a refuzat colaborarea cu regimul instalat la 6 septembrie 1940 şi a celui postlegionar.

Comuniştii l-au condamnat la moarte

În ultimul deceniu al vieţii sale, Maniu a fost implicat în politică ca un opozant al regimului lui Ion Antonescu, fără să se implice în actul de la 23 august 1944; după această dată, Maniu a luptat împotriva preluării ţării de către comunişti, proces pe care refuzase să-l accepte, încrezător peste măsură în sprijinul marilor puteri occidentale. Iuliu Maniu a fost ministru secretar de stat în guvernul Sănătescu (23 august 1944 - 4 noiembrie 1944).

S-a opus instalării guvernului Groza la 6 martie 1945, protestând mereu împotriva încălcării democraţiei, inclusiv prin memorii adresate puterilor occidentale.

A obţinut, alături de PNŢ, o victorie zdrobitoare în alegerile din 19 noiembrie 1946, rezultate eliminate însă prin falsificarea alegerilor de comunişti.

În urma înscenării de la Tămădău a fost arestat la 14 iulie 1947 de autorităţile comuniste şi judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947. Prin sentinţa dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viaţă. Este trimis la penitenciarul din Galaţi, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947.

În august 1951 este transferat împreună cu Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viata la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet.