I.S.U. Timiş recrutează cetăţeni cu spirit civic prin proiectul "Vreau să Fiu Voluntar" | adevarul.ro

I.S.U. Timiş recrutează cetăţeni cu spirit civic prin proiectul "Vreau să Fiu Voluntar"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

 Inspectoratul General pentru situaţii de Urgenţă caută voluntari în rândul cetăţenilor responsabili printr-o camapaie cu scopul de a creştere numărul de persoane capabile să facă faţă în sitaţii limită. Proiectul se numeşte "Vreau să fiu voluntar" şi se adresează cetăţenilor cu vârsta între 18 şi 50 de ani

Reprezentanţii ISU Timiş vor implementa campania de atragere de voluntari, în primă fază, prin seminarii de informare la nivelul instituţiilor publice locale, prin instalarea unor puncte de informare şi vor organiza execrciţii demonstrative. Următorul pas îl reprezintă faza de înscriere a voluntarilor care vor fi organizaţi pe categorii de vârstă şi antrenaţi să facă faţă oricărei situaţii limită." Evident că  un voluntar nu îi va ţine locul unui pompier, acesta doar va da o mână de ajutor echipajelor noastre de intervenţie. Cei care doresc să devină voluntari vor avea foarte multe de învăţat din aceste cursuri şi pot face diferenţa în caz de pericol", a declarat locotenent Diana Sindia Vlaia, Purtătorul de cuvânt al ISU Banat.

Ideea de la care a plecat acest proiect este conştientizarea populaţiei asupra situaţiilor de urgenţă şi modul în care un cetăţean de rând se poate responsabiliza şi poate ajuta într-o situaţie limită. Cei care doresc să devină pompieri voluntari se vor adresa Formaţiunii SALVO Timişoara.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite