Incendiu la o casă din Timișoara. Două persoane au ajuns la spital, una dintre victime a sărit din mansardă

0
0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un incendiu puternic a izbucnit la mansarda unei case din Timișoara. O femeie a fost grav rănită, după ce s-a aruncat sau a căzut de la mansarda inundată cu fum, iar un bărbat a fost și el rănit.

Două persoane au fost rănite. FOTO: Opinia Timișoarei
Două persoane au fost rănite. FOTO: Opinia Timișoarei

Pompierii au intervenit după un apel la 112 care anunța izbucnirea unui incendiu la un imobil de tip parter plus mansardă, potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș.

La sosirea echipajelor, focul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul mansardei.

O femeie s-a precipitat de la mansarda inundată cu fum înainte de sosirea salvatorilor. Pompierii au găsit victima inconștientă, însă aceasta prezenta semne vitale.

O a doua persoană a suferit o plagă la membrul superior stâng.

După acordarea îngrijirilor medicale la fața locului, ambele victime au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autoscară, o ambulanță SMURD și o unitate de terapie intensivă mobilă.

Potrivit ISU Timiș, incendiul a fost localizat, iar pompierii continuă intervenția pentru lichidarea completă a focului și stabilirea cauzei producerii incendiului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite