Președintele Nicușor Dan a promulgat legea pentru închiderea programelor europene 2014–2020
0Președintele României, Nicușor Dan, a semnat miercuri, 20 mai 2026, decretul pentru promulgarea unei legi care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2025. Actul normativ vizează modificarea și completarea cadrului legal privind închiderea programelor operaționale finanțate din fonduri europene aferente perioadei de programare 2014–2020.

Potrivit Administrației Prezidențiale, legea aduce actualizări și corelări legislative la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 36/2023, care stabilește mecanismele de închidere a acestor programe, dar și la OUG nr. 156/2024, act ce introduce măsuri fiscal-bugetare pentru cheltuielile publice necesare fundamentării bugetului general consolidat pe anul 2025.
De asemenea, noul act normativ include modificări și completări la mai multe acte normative în vigoare, precum și prorogarea unor termene considerate esențiale pentru finalizarea procedurilor administrative și financiare aferente fondurilor europene, susține Administrația Prezidențială.
Măsura vine în contextul în care autoritățile centrale urmăresc închiderea etapizată a exercițiului financiar european 2014–2020 și evitarea pierderii de fonduri, prin finalizarea proiectelor și clarificarea procedurilor de decontare și raportare.























































