Focar COVID-19 la Spitalul de Copii din Timișoara. Direcția de Sănătate: „Situația este sub control total”

0
Publicat:

Un focar COVID-19 a fost descoperit la Secția de Onco-hematologie a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara. Potrivit DSP sunt confirmate 12 cazuri: nouă pacienţi, două cadre medicale şi  un aparţinător.

FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Louis Țurcanu, medicul Mihai Gafencu, susține că situația este sub control.Situația este sub control total, nu e niciun pericol, în câteva zile vom retesta. Vom respecta normele aflate actualmente în vigoare”, a explicat medicul Mihai Gafencu.

Potrivit lui Mihai Gafencu, explicația focarului este că „acest virus se transmite pe cale aeriană”. „Noi solicităm tuturor să poarte mască. Nu avem o mie de gardieni pentru o mie de angajați și 500 de pacienți ca să îi urmărească pe toți dacă poartă mască”, a mai declarat medicul Mihai Gafencu.

Medicul a mai explicat că „nu este de așteptat ca într-o secție de onco-hematologie să reacționeze organismul perfect”. „Facem față tuturor acestor încercări. Am avut focar încă de două ori în timpul pandemiei, când era situația severă, l-am mânuit cum trebuie și lucrurile s-au liniștit, ceea ce se va întâmpla și acum”, a mai declarat medicul Mihai Gafencu.

Datele Direcției de Sănătate Publică Timiș arată că în ultimele zile au fost confirmate cu COVID -19, în județul Timiș, 219 persoane. Dintre acestea, 25 sunt cu vârsta sub 18 ani.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite