Explozia unui aparat de oxigen la un cămin de bătrâni din Timişoara. Un bărbat de 80 de ani a suferit arsuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Intervenţia pompierilor FOTO ISU Timiş
Intervenţia pompierilor FOTO ISU Timiş

Explozia a avut loc în cămânul de bătrâni Azil Royal din Timişoara. Pompierii spun că un pacient a încercat să aprindă o ţigară.

Pompierii de la ISU Timiş au fost alertaţi de explozia unui aparat de oxigen, duminică, 20 februarie, la cămânul de bătrâni Azil Royal din Timişoara. 

Detaşamentul 1 de Pompieri a mobilizat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, iar la faţa locului au fost trimise două ambulanţe SMURD.  

„La sosirea forţelor de intervenţie şi după recunoaşterea în teren s-a constatat că explozia nu a fost urmată de incendiu. Forţele de intervenţie au evacuat 12 persoane aflate la nivelul etajului doi al construcţiei şi au ventilat toate încăperile”, au transmis cei de la ISU Timiş.  

Incidentul s-a produs într-un salon de la etajul doi al clădirii în care se aflau doi pacienţi. Unul dintre pacienţi, dependent de oxigen şi care folosea o mască de oxigen a încercat să-si aprindă o ţigară, moment în care s-a produs explozia, spun pompierii. 

Pacientul, un bărbat în vârstă de 80 ani, a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 în zona feţei şi posibile arsuri ale căilor respiratorii fiind intubat şi transportat la Spitalul Judeţean din Timişoara. 

 

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite