Drogul Zombie face noi victime în Timişoara. Un tânăr de 19 ani a fost găsit întins pe caldarâm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul de Ambulanţă din Timişoara este asaltat de apelurile  cetăţenilor care întâlnesc tineri aflaţi în stare de inconştienţă, datorată consumului de substanţe psihoactive.

Apar din ce în ce mai multe cazuri în care tinerii sunt surprinşi  în Timişoara sub influenţa drogului numit Zombie, recent apărut şi pe piaţa din România. Ultimul caz a fost joi seara, în zona Gării de Est. Doi tineri zăceau pur şi simplu, unul pe asfalt, celălat pe nişte trepte. 

Unul dintre ei şi-a revenit însă şi a plecat, prietenul său, un tânăr de 19 din judeţul Dolj, a rămas nemişcat. La faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie şi a fost anunţată şi Ambulanţa. 

Poliţiştii au reuşit să discute cu tânărul, au aflat cum se numeşte şi de unde vine, însă acesta nu se putea ridica de jos, nici măcar să se mişte nu era în stare. 

Tânărul le-a recunoscut oamenilor de ordine că a consumat droguri. 

În sprijinul băiatului au apărut câţiva prieteni, care îi sunt colegi de lucru. „Lucrăm împreună la firma Valeo. Venim din toate părţile României şi locuim în această casă. Suntem cam 70 de persoane, iar firma ne plăteşte chiria. Cred că a consumat droguri, dar nu ştiu mai multe pentru că eu nu stau cu el în cameră”, a spus unul dintre cei care îl cunoşteau pe băiat. 

Imagine indisponibilă

La sfârşitul anului trecut, un conducător auto din Timişoara a filmat doi tineri aflaţi sub influenţa drogului Zombie. Cazurile au fost însă numeroase în 2018. Mai mulţi tineri au avut nevoie de asistenţă medicală după ce au consumat substanţe psihoactive. 
 

Poliţiştii de la faţa locului spun că au întâlnit şi ei numeroase cazuri de acest fel. 

Drogul provoacă efecte psihoactive şi îi poate afecta grav pe consumatori, atât fizic cât şi psihic. Astfel că cei care întâlnesc cazuri de acest gen sunt rugaţi să sune la 112.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite