Decizia judecătorilor în cazul unui tânăr care şi-a bătut bunica, enervat că femeia îl ceartă fiindcă fumează în cameră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii au pronunţat sentinţa finală într-un dosar de violenţă în familie în care un tânăr a fost trimis în judecată. Tânărul a ajuns să fie judecat la plângerea bunicii agresate pentru că nu l-a lăsat să fumeze în cameră.

Patru luni de închisoare cu suspendare. Atât a primit un tânăr din Arad care şi-a lovit bunica pentru că nu l-a lăsat să fumeze în cameră. Incidentul s-a petrecut în mai 2017, în apartamentul în care tânărul locuia cu mama sa şi cu bunica lui. Enervat că bunica i-a reproşat că fumează în cameră, tânărul a lovit-o pe femeie în braţul stâng, provocându-i o leziune pentru care a fost nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Pentru că nu era la primul incident, femeia nu a mai vrut să îl ierte pe nepotul său şi i-a făcut plângere la Poliţie. Tânărul a ajuns astfel să fie trimis în judecată pentru violenţe în familie, iar prima fază a procesului s-a judecat la Judecătoria Arad, unde tânărul a recunoscut fapta, declarând că bunica sa i-a reproşat că fumează în cameră, iar el având intenţia să se odihnească , s-a enervat şi a lovit-o o singură dată în zona braţului stâng.

Judecătorii de la Arad au decis să îl ierte pe tânăr, hotărând să renunţe la aplicarea pedepsei pentru că „infracţiunea are o gravitate redusă având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse”. Hotărârea Judecătoriei Arad a fost atacată cu apel de procurori, la Curtea de Apel Timişoara, unde judecătorii au decis condamnarea tânărului la patru luni de închisoare cu suspendare, cu amânarea aplicării pedepsei, fiind stabilit un termen de supraveghere de doi ani.

În acest timp, tânărul va fi obligat să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite