DECEMBRIE '89. Şi-a pierdut iubita şi piciorul stâng

0
0
Dănuţ Gavra a mers cu cele două fiice la Cimitirul Eroilor
Dănuţ Gavra a mers cu cele două fiice la Cimitirul Eroilor

Dănuţ Gavra s-a aflat cu prietena lui în ploaia de gloanţe a forţelor de represiune de la Podul Decebal. Slobodanca Iezdici a dispărut fără urmă. Aceasta este pe lista celor neidentificaţi, despre care se spune că au fost arşi în Freidorf.

Mai citiţi şi:

Asasinii lui Nicuşor Vlase, nedescoperiţi

Dănuţ Gavra se duce în fiecare an la Cimitirul Eroilor, pentru a pune o floare la monumentul iubitei sale, care a murit pe 17 decembrie 1989. Cei doi au făcut parte din coloana de manifestanţi care se îndrepta spre Comitetul Judeţean P.C.R. În jurul orei 19.00, la Podul Decebal, demonstranţii au fost întâmpinaţi de militari, trupe de securitate, miliţie, unităţi de grăniceri şi gărzi patriotice.

La un moment dat au început să tragă în noi. Fără nicio somaţie. În momentul acela piciorul meu a dispărut. Trăgeau cu gloanţe explozibile. Nu a ieşit din picior ci a explodat în interior. În primă fază nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Am simţit o lovită ca la un fault la fotbal”, a declarat Dănuţ Gavra.

Dus la spital în portbagaj

Timişoreanul a fost dus la Spitalul Judeţean în portbajajul unui autoturism Dacia. În maşină nu mai erau locuri libere din cauza răniţilor. Pe Slobodanca Iezdici nu a mai văzut-o niciodată. Iubita lui a fost împuşcată mortal de către trupele trimise să „apere” podul. „În spital m-am tot trezit ba pe masă de operaţie, ba pe targă. Am aflat că doctorii de acolo m-au ascuns de securişti. Au ameninţat că mă omoară pentru că am vrut să vând ţara la unguri”, a mai spus Dănuţ Gavra.

El s-a aflat printre primii revoluţionari care au fost duşi la un spital din străinătate. „M-au dus în Austria, cu un avion sanitar, chiar dacă nu aveam paşaport. Am fost primul rănit care a plecat din România”, a mai spus Gavra. Ca mulţumire pentru tratamentul medicilor austrieci, bănăţeanul şi-a botezat cei doi copii cu nume nemţeşti: Ruth Elfride şi Miriam Zighlinde.

Cadavre arse în Freidorf?

Dănuţ Gavra este unul din cei care susţin teoria că s-au ars cadavre la Ferma Zootehnică din Freidorf. În seara zilei de 18 decembrie, paznicii au anunţat pompierii de un incendiu, de care nu se puteau apropia pentru că s-a tras cu arme între ei. „Prietena mea nu a fost identificată printre cadavrele care au fost arse la crematoriu. Este printre persoanele neidentificate. Eu spun că în incendiul din Freidorf s-au ars cadavre”, a încheiat Gavra.

S-a întâlnit cu cel care a dat ordin să se tragă

Acesul spre „partid” era blocat de un dispozitiv militar de la două unităţi militare din Timişoara şi trei plutoane de trupe de securitate de la Timişoara şi Arad. Pe pod se aflau transportoare blindate şi tancuri de la altă unitate militară din oraş. „Cel care a dat ordinul să se tragă a fost maiorul Gheorghe Badea. Nu a păţit absolut nimic. Doar că a fost avansat. M-am întâlnit cu el la înmormântarea soţiei sale, acum câţiva ani, când m-am dus la el şi i-am transmis condoleanţe”, a declarat Dănuţ Gavra. În măcelul de la Podul Decebal au murit patru persoane şi au fost rănite 21.
Text foto: Dănuţ Gavra a mers cu cele două fiice la Cimitirul Eroilor.






CITEŞTE ŞI ALTE POVEŞTI IMPRESIONANTE ALE CELOR CARE AU MURIT ÎN TIMIŞOARA, ÎN DECEMBRIE 1989:

DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său


REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi


DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa

Timişoara: Campania "20 de ani de libertate", ştampila

CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

Decembrie 89. Asasinate în Spitalul Judeţean din Timişoara

Decembrie '89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

DECEMBRIE `89 Măcelul căpitanului Căşeriu: Militarii au tras în plin cu muniţie de război

Decembrie '89. Tânăr erou, împuşcat în cap la Timişoara de un „terorist” lunetist

DECEMBRIE '89. Ucigaşul din Piaţa Libertăţii făcea pariuri că îşi nimereşte ţinta

DECEMBRIE '89. Manifestanţii ucişi după ce s-au refugiat în casa scărilor

Mai multe - Timişoara

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite