Cum ne pot îmbolnăvi foarte grav micii la grătar: „Trebuie să fim foarte atenţi ce şi cum se decongelează“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mici şi carne pe grătar
Mici şi carne pe grătar

Medicii atrag atenţia asupra unor pericole care pot apărea de la consumul micilor şi a preparatelor din carne făcute pe grătarele de la iarbă verde.

Ziua de 1 mai a deschis oficial sezonul ieşirilor la mici şi grătare. După o veche tradiţie românească, când e vreme bună, se iese cu grătarele în grădini, la iarbă verde sau pe malul apelor. Desigur, în locurile amenajate legal pentru aceste activităţi. Lăsând deoparte recomandările nutriţioniştilor şi a celor care au adoptat un stil de viaţă vegetarian, medicii atrag atenţia asupra unor pericole care pot apărea de la consumul acestor preparate din carne. 

„Una dintre cele mai iubite preparate pentru grătar este carnea tocată sub forma micilor. Acest aliment de bază al petrecăreţilor de sezon cald este uneori şi alimentul care provoacă neplăceri şi afectează sănătatea. Şi asta pentru că în general carnea tocată poate conţine nu doar o carne selectată, ci poată să fie păstrată în condiţii improprii. Asta înseamnă că în momentul în care plecăm la soare şi luăm geanta frigorifică trebuie să fim foarte atenţi ce şi cum se decongelează. Zeama care provine din carne, uneori deranjantă, trebuie să vedem pe ce curge. Pentru că primul pas este un gust dezagreabil, iar următorul pas poate să fie chiar îmbolnăvirea. Nu mai discut de situaţia în care aceşti mici sunt lăsaţi la soare la dezgheţat, descoperit, în condiţiile în care nu suntem o ţară să spunem că nu mai avem acele insecte bâzâitoare care uneori îşi depun şi ouăle pe produsele noastre”, a declarat medicul Mihai Gafencu, de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Pe de altă, medicul Mihai Gafencu susţine că nici nu ştim să ne oprim din număratul micilor la momentul consumului, iar obiceiul este să se mănânce mult la ieşirile la iarbă verde.
 

„Nu mai spun că ar trebuie să mâncăm limitat, uşor, să nu încarce aparatul digestiv cu o muncă suplimentară, uneori nici articulaţiile cu depozitele de acid uric, câtă vreme combinăm aceste preparate cu semipreparate tip cârnat de vânat sau chiar carne. Toate acestea dacă sunt cosnumate de copii, pot avea un efect dăunător rapid instalat. Şi din nou trebuie spus că nu se mănâncă fără spălarea mâinii şi fără condiţiile de igienă pe care oricum ne străduim să le respectăm zi de zi. De la iarbă verde oamenii vin în urgenţă cu toxinfecţie alimentară şi enterocolite cu transmitere virală”, a mai spus medicul Mihai Gafencu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite