Cum a fost distrusă statuia generalului austriac Anton Scudier din Timişoara. În locul ei a ajuns Monumentul Ostaşului Sovietic, devenit apoi român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statuia lui Scudier din Timişoara
Statuia lui Scudier din Timişoara

Moda distrugerii sau înlăturării statuilor nu e nouă, ea a lovit de multe ori în istorie, în funcţie de schimbarea curentelor sau a ideologiilor.

Mişcarea “Black Lives Matter”, format în cadrul comunităţii afro-americane, care militează pentru încetarea violenţei şi a rasismului faţă de persoanele de culoare, au pornit un veritabil război împotriva unor statui şi monumente istorice. Multe au fost dărâmate şi vandalizate în Europa şi America, pentru că reprezintă personaje istorice, pentru simplul motiv că ar fi susţinut sclavagismul înt-o altă epocă. Printre ţinte s-au aflat şi statuile lui Cristofor Columb, Winston Churchill sau Regina Victoria.

Moda distrugerii sau înlăturării statuilor nu e nouă, ea a fost folosită deseori, în funcţie de schimbarea curentelor şi ideologiilor. 
 

În ultimul secol, în Timişoara dispărut numeroase monumente istorice. Unele au fost distruse, altele mutate departe de ochii lumii. 
 

Una din cele mai celebre statui a fost cea a generalului Anton Scudier, fost comandant militar al Banatului. 

Scudier



  În 1860, Scudier a fost numit comandant militar în Triest, apoi general de brigadă şi comandant al cetăţii Pula. În1862 era la Corpul 5 de armată la Verona, apoi la Peschiera, iar în 1866 la Corpul 7 de armată laMantova. În 1867 era Feldmarschalleutnant şi comandant al diviziei 17 la Komárom, iar din 1869 comandant militar al cetăţii Timişoara. De la 26 iunie 1871 şi până la 1 noiembrie 1878 a fost comandant militar general al Banatului.


În 1880, Scudier a dat dispoziţie ca un fost cimitir să fie transformat într-un mare parc. Până la venirea comuniştilor, parcul a purtat numele fostului guvernator. Între 1950-1955 s-a numit Parcul Stalin, apoi a devenit Parcul Central, iar din 2015 a căpătat numele de Parcul Central “Anton Scudier”.

Scudier

Scudier a avut o statuie impozantă în parc, care a fost distrusă în 26 octombrie 1918, în contextual prăbuşirii frontului austro-ungar. Ulterior, pe soclu s-a instalat un ceas. Apoi s-a amplasat Monumentul Ostaşului Sovietic, sculptat de Ion Vlad, care a fost dezvelit în 1962. Mai târziu, pentru ca statuia să fie păstrată în parc, a fost botezată „Monumentul Ostaşului Român”.
 

Iniţial, pe monument a fost amplasat mesajul: „Glorie ostaşilor români, moştenitori ai tradiţiilor eroice străbune, care au luptat cu eroism împotriva fascismului, pentru libertatea şi independenţa patriei”.

Statuia Ostaşului

După 1989 inscripţia a fost modificată, monumentul fiind astfel „reciclat”. „Glorie ostaşului român, moştenitor al tradiţiilor istoriei străbune care a luptat cu eroism împotriva bolşevismului şi fascismului pentru libertatea şi independenţa patriei”

Inscripţia actuală este considerată şi ea inadecvată istoric deoarece armata română a luptat nu numai împotrivă, ci şi alături, atât de germani, cât şi de ruşi.

Coloana Fidelităţii a fost aruncată în cimitir
 

O altă statuie celebră este Coloana Fidelităţii din Piaţa Libertăţii. Însuşi împăratul Franz Josef a fost cel care a pus piatra de temelie a monumentului, în anul 1852. Reprezenta dovada de recunoştinţă a împăratului, faţă de trupele locale care au apărat Timişoara timp de 107 zile, în perioada Revoluţiei Maghiare din perioada 1848-1849. 

Fidelitatii


 

De-a lungul timpului, o parte din basoreliefurile monumentului au fost îndepărtate, statuia centrală a fost distrusă, iar în anul 1936 coloana au fost mutată din Piaţa Libertăţii în Cimitirul Eroilor, din Calea Lipovei, unde se găsesc şi astăzi.

Fidelitatii
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite