Cum a făcut un escroc mii de euro folosind pozele unei renumite cântăreţe din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Escrocul a creat un cont fals folosind pozele Adrianei Ochişanu FOTO Facebook/Adriana Ochişanu
Escrocul a creat un cont fals folosind pozele Adrianei Ochişanu FOTO Facebook/Adriana Ochişanu

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală într-un dosar în care un bărbat din Suceava a fost trimis în judecată pentru fraudă informatică după ce, folosind pozele cântăreţei Adriana Ochişanu, din Republica Moldova, a deschis un cont de Facebook şi a sedus doi bărbaţi de la care a obţinut mii de euro.

Trei ani de închisoare cu suspendare a primit un bărbat din Suceava acuzat că a folosit pozele Adrianei Ochişanu şi a deschis un cont de Facebook, obţinând astfel mii de euro. Ancheta a fost deschisă în urma plângerii unui  bărbat din Timişoara, care a sesizat Poliţia după ce şi-a dat seama că a fost înşelat. Potrivit datelor din dosar, totul a început în 2016, când timişoreanul a fost abordat pe Facebook de „Adriana Ochişanu”, o renumită cântăreaţă din Republica Moldova.

„Fiind plăcut surprins că o solistă aşa renumită l-a contactat”, bărbatul a început să discute cu „ea”, fără să ştie că în spatele contului de Facebook se află un escroc. După ce i-a câştigat încrederea „cântăteaţa” i-a cerut bărbatului să facă mai multe donaţii pentru a ajuta o femeie nevoiaşă. Bărbatul s-a conformat şi a transferat 500 de lei.

„După aproximativ două zile de la acest transfer, presupusa solistă i-a solicitat cu titlu de împrumut suma de 700 lei, sub pretextul cumpărării unui costum popular, indicându-i să transfere banii tot pe numele lui ….(n.r. un complce), întrucât acesta din urmă ar fi găsit costumul mai sus-menţionat”, se arată în rechizitoriu.

Convins că vorbeşte cu artista din Republica Moldova, timişoreanul i-a transferat escrocului din Suceava peste 20.000 de lei. „Într-un final, a realizat că nu a corespondat niciodată cu adevărata solistă de muzică populară, fiind înşelat, fapt confirmat telefonic chiar de aceasta în momentul în care a reuşit să ia legătura cu ea”, se mai arată în rechizitoriu.

Ancheta a scos la iveală că timişoreanul nu este singura victimă a escrocului care s-a folosit de pozele cântăreţei din Suceava. Prin aceeaşi metodă, escrocul a reuşit să obţină peste 4.000 de euro de la un alt bărbat. Acestuia, „cântăreaţa” i-a spus că are nevoie de bani pentru un tratament medical costisitor care urma să îi fie administrat mamei acesteia.

„În acest sens, fiind impresionat de această problemă, persoana vătămată a transferat suma de 230 euro pe numele astfel indicat. În continuare, persoana care pretindea că este A.O. (n.r. artista din Republica Moldova), lăsând impresia că s-ar fi îndrăgostit de el, sub diferite pretexte, i-a solicitat în repetate rânduri diferite sume de bani, pe care acesta le-a transferat, suma totală astfel trimisă ajungând la 4.300 euro”, au mai arătat procurorii.

La un pas de închisoare cu executare

Pus în faţa probelor, suceveanul a recunoscut acuzaţiile şi în primă instanţă, la Judecătoria Timişoara, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare, judecătorul considerând că „pe tot parcursul procesului penal, inculpatul nu a înţeles să se prezinte în faţa organului de urmărire penală sau în faţa instanţei pentru a-şi exprima acordul de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunităţii”.

Sentinţa a fost modificată în apelul de la Curtea de Apel Timişoara, unde a fost menţinută pedeapsa de trei ani, dar s-a dispus suspendarea acesteia pe motiv că „inculpatul a arătat că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei fiind de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în situaţia în care va fi găsit vinovat”.

„Să fiţi mai atent”

Potrivit presei din Republica Moldova, Adriana Ochişanu a aflat că cineva profită de notorietatea sa atunci când mai mulţi colegi au sunat-o şi au întrebat-o care este starea copilului. „Eu am rămas şocată, care bani să transferaţi, nu am scris aşa ceva niciodată. Ca mai apoi să mă sune cineva din România, un domn care a spus că a transferat vreo şase, şapte mii de euro pentru aşa-zisa Adriana Ochişanu. Avea o conversaţie foarte intimă pe mesageria privată. Am spus că nu am nicio treabă, aţi fost tras pe sfoară, să fiţi mai atent”, a declarat Adriana Ochişanu pentru publika.md. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Reacţia patronilor localului în care a descins consiliera USR să demaşte funcţionarea în carantină: Un răspuns dur, incompatibil cu un stat democratic

Flămânzi sub acoperire, folosiţi într-o operaţiune USR de demascare a ilegalităţilor din HoReCA: „Totul a fost organizat la ordinul prefectului“

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite