Cu ce idei au dat timişorenii lovitura online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Luţă este mândru de munca sa şi spune că va continua să facă hărţi care să-i ajute pe timişoreni
Andrei Luţă este mândru de munca sa şi spune că va continua să facă hărţi care să-i ajute pe timişoreni

În luna aprilie, un licean a realizat hărţi online ale surselor de apă din Timişoara, dar şi ale pistelor şi parcărilor pentru biciclete. Un alt timişorean a vrut să-i ajute pe cei care călătoresc cu recomandări pentru orice locaţie. Chiar şi instituţiile sunt prezente online cu proiecte inedite.  

Andrei Luţă are 19 ani şi este elev la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Timişoara. Chiar dacă studiază la profilul „Tehnicieni, întreţinere şi reparaţii”, marile pasiuni ale liceanului sunt informatica şi plimbările pe bicicletă.
Astfel că Andrei s-a decis să-şi consume energia realizând câteva lucruri utile care să le fie de ajutor tuturor. Tânărul a realizat un portal pe care timişorenii pot afla informaţii pe care nu le pot găsi în alte părţi. „De multe ori, când mă plimbam cu bicicleta, nu ştiam unde pot să găsesc o fântână. Am vrut să ştie toată lumea unde sunt. Chiar de asta am şi început. Am zis că dacă tot nu există aşa ceva, să fac eu primul”, a spus liceanul care a făcut o hartă pe care sunt indicate toate izvoarele cu apă potabilă din Timişoara.
Mai mult, tânărul a şi indicat care dintre ele sunt cu apă potabilă şi care nu. „M-am plimbat cu bicicleta. Dacă le vedeam, marcam unde sunt şi făceam o poză. Alteori mai întrebam, aşa am aflat şi care sunt cu apă de băut şi care nu”, a povestit tânărul.

Toalete publice pe hartă

Dacă lui Andrei îi trebuie doar aproape două ore să facă harta, documentarea pentru un nou proiect îi ia mult mai mult timp. „Câteodată treci pe lângă ele şi nici nu le vezi. Mai folosesc şi imagini panoramice de pe internet, dar în cazul în care nu sunt sigur mă duc până acolo să verific”, a explicat liceanul.
După ce prima hartă a fost gata, tânărul s-a gândit să realizeze şi o hartă pe care să fie indicate pistele pentru biciclişti şi locurile unde aceştia îşi pot parca bicicletele. Acum pe site-ul lui, timişorenii pot afla şi locaţiile exacte ale toaletelor publice, dar şi staţiile de taxi din oraş. „L-am stimulat. I-am spus că e foarte bine ce face şi să se remarce cu asta”, a spus Constantin Rotariu, directorul Colegiului Tehnic „Henri Coandă”.

Enciclopedie cu impresii turistice

Cornel Bociort, un timişorean sătul să fie derutat atunci când plănuieşte o vacanţă, a realizat un portal unde oricine se poate inspira din experienţele altora. Timişoreanul oferă recomandări şi dă posibilitatea vizitatorilor să îşi împărtăşească şi ei impresiile online. „Mi-am dat seama că cerinţele mele erau diferite de cele ale străinilor. Atunci m-am hotărat să creez un spaţiu unde şi turiştii români să îşi poată povesti experienţele, pentru a-i ajuta pe alţii, la rândul lor", a spus, pentru Adevărul de Seară Timişoara, Cornel Bociort, specialist IT. Citeşte aici mai multe detalii.

Hartă a urgenţelor din Timiş

Un grup de programatori din Timişoara au realizat, la începutul anului, o aplicaţie pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgenţă „Banat" al Judeţului Timiş. Timp de 24 de ore IT-ştii au muncit pentru a face o hartă în care să fie marcate toate urgenţele care au loc în judeţ. „Sunt localizate zonele în care au avut loc intervenţii, ponderea intervenţiilor pe zone, ponderea detaşamentelor din zonele respective. Aplicaţia este foarte utilă pentru că ajută la evidenţierea serviciilor voluntare, aflăm dacă acestea au avut sau nu activitate", a spus Viorel Stancu, coordonator al proiectului din cadrul ISU Timiş. Află aici totul despre aplicaţie.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite