Crucea Roşie Timiş instruieşte cetăţenii să acorde primul ajutor
0Pentru că în cazul unei calamităţi extreme personalul medical din Timişoara nu este suficient să acorde îngrijiri medicale unui număr mare de răniţi, filiala Timiş a Crucii Roşii organizează cursuri de prim ajutor premedical şi pentru persoane fizice. Predate de medici atestataţi, aceste cursuri au în vedere instruirea cetăţenilor pentru a face faţă în situaţii limită.
Viaţa unei persoane accidentate depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor şi de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului. Plecând de la această premisă conducerea filialei Timiş a Crucii Roşii pune la dispoziţie cursuri de prim ajutor premedical pentru toţi cetăţenii Timişoarei.
„Avem medici atestaţi care predau aceste cursuri şi vrem să instruim cât mai mulţi cetăţeni în domeniul acordării primului ajutor. Cursurile sunt interactive şi punem la dispoziţie cele mai noi manuale şi tot materialul didactic necesar", a declarat Lucian Trif, directorul filialei Timiş a Crucii Roşii.
Cursurile sunt organizate în 12 ore de predare iar absolvenţii acestuia vor fi instruiţi să acorde primul ajutor în caz de pierderea cunoştiinţei, stop cardio respirator, hemoragii şi alte situaţii des întâlnite în caz de accident. Preţul acestor cursuri este de 250 de lei şi se desfăşoară la sediul Crucii Roşii Timiş, unde se fac şi înscrierile.























































