Cine este ucigașul studentei la medicină de la Timişoara. Mirel Dragomir şi-a recunoscut fapta |VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorul crimei de la Timişoara, unde o studentă, de doar 21 de ani, a fost descoperită vineri decedată în urma mai multor lovituri de cuţit, şi-a recunoscut fapta, potrivit Opinia Timişoarei. El este Mirel Dragomir, are 23 de ani, era iubitul tinerei şi principalul suspect al poliţiştilor.

Criminalul tinerei studente de la Timişoara şi-a recunoscut fapta, foto Click!
Criminalul tinerei studente de la Timişoara şi-a recunoscut fapta, foto Click!

În cadrul cercetărilor, el le-a declarat anchetatorilor că avea o relaţie cu Andreea Morega, tânăra pe care a ucis-o, de 3-4 luni, mai precis din luna decembrie a anului trecut. În ultimul timp, însă, certurile dintre ei erau tot mai frecvente şi au culminat cu evenimentul din 22 martie.

Vineri, Mirel Dragomir a însoţit-o pe fată de la Facultatea de Medicină la locuinţa pe care o închiriase chiar de la mama lui. Aici a început scandalul atunci când Andreea Morega i-a spus că nu mai vrea să continue relaţia cu el. Mai întâi s-au certat, iar situaţia a devenit din ce în ce mai violentă, ajungându-se la bătaie. După ce fata l-a zgâriat pe faţă, tânărul a mers în bucătărie, de unde a revenit cu un cuţit, cu care a început să o lovească în mod repetat.

După ce a ucis-o cu sânge rece, a întins-o pe pat şi i-a aranjat părul în jurul gâtului. A încuiat uşa de la dormitor, pentru că tânăra împărţea apartamentul cu încă două colege, s-a spălat, s-a schimbat de haine şi a plecat. De fapt, chiar cele două colege au fost cele care au făcut macabra descoperire şi au alertat autorităţile.

El fost descoperit de poliţişti ulterior în comuna Pojejena din judeţul Caraş-Severin şi dus la sediu pentru audieri. Aici el şi-a recunoscut fapta şi a spus că, pe fondul conflictului izbucnit între el şi fata care voia să-l părăsească, orbit de gelozie, a recurs la acest gest extrem.

Sâmbătă la prânz, Mirel Dragomir a ajuns în faţa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş. Aceştia au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite