Cercetătorul român care a inventat corneea artificială a venit la Timişoara, oraşul unde a făcut facultatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inventatorul primei cornee artificiale, profesor Traian V.Chirilă, a vizitat Universitatea Politehnică din Timişoara.

Traian V.Chirilă, reputatul om de ştiinţă trăieşte de peste 30 de ani în Australia, ţară în care pasiunea sa pentru domeniul şi talentul de cercetător au fost încurajate, sprijinite şi recunoscute. Universitatea Politehnica din Timişoara a hotârât să demareze procedura de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa. Profesorul Chirilă s-a născut în 1948, la Chişineu-Criş, în judeţul Arad.

Pregătirea profesională a început la Politehnica Timişoara unde a urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială, secţia Macromolecule. În 1975 se înscrie la doctorat tot la Politehnică. Printr-un concurs de împrejurări, Traian Chirilă şi familia sa reuşesc să obţină azil politic în Australia.

 “Am părăsit România pentru că nu mi-a plăcut Ceauşescu şi nu mi-a plăcut, în special, de nevasta lui, care îmi era directoare generală. Plecarea nu a fost simplă. Am acceptat poziţia de manager de laborator într-un combinat chimic din Libia, în anul 1982. Doar ca să plec în mod elegant din România, nu peste Dunăre sau peste arătură, cum alţii, din păcate, au trebuit să facă. După câteva luni, am cerut un bilet de concediu şi am ajuns la Viena , unde am cerut azil politic. Am pierdut aproape un an în Austria, ca refugiat, iar Australia a fost prima ţară care ne-a primit şi atunci am zis fie Australia”, a declarat Traian V.Chirilă.

În ţara de la antipoze atanţia cercetătorului se îndreaptă spre domeniul biomaterialelor oftalmice, adică, a unor materiale sintetice care pot fi implantate şi acceptate de corpul uman, pentru tratarea unor boli incurabile ale ochiului.

“La început, am lucrat ca profesor în cadrul unei universităţi din Perth, iar apoi m-am angajat în diverse laboratoare. La un moment dat am aflat că se va înfiinţa un Institut de Cercetare în Biomateriale. Din 20 de aplicanţi din toată lumea, m-au ales pe mine, pentru că aveam deja 20 de articole publicate, aşa am plecat din România. Am făcut cercetări în domeniul oftalmologic pentru că am privit situaţia de a fi orb extrem de dificilă şi practic te pune în dificultate. Am considerat că domeniul oftalmic este foarte potrivit să fac ceva important şi folositor şi am considerat necesară această descoperire”, mai spus Chirilă.

"Cornea asta a fost pusă, după estimările mele, la 1.500 de persoane oarbe"

Cercetătorul a realizat prima cornee artificială din lume. Atunci când cornea devine opacă, adică primul strat al ochiului, eşti orb. În acest caz, sunt două soluţii: transplant de cornee de la un cadavru sau cornea artificială.

“Ceea ce am dezvoltat eu a fost un progres pentru că periferia corneii artificiale a fost poroasă şi dintr-un polimer elastic, care se umfla în apă, şi unde celulele gazdă puteau să se dezvolte şi să formeze ţesut nou. Cornea asta a fost pusă, după estimările mele, la 1.500 de persoane oarbe, cu un succes mai mare decât ce s-a aflat pe piaţă. Cornea artificială făcută din plexiglas, care nu era ideală deloc, pacientul trebuia să vină aproape săptămânal la reparaţii”, afirmă Traian Chirilă.

Primul paciet care a beneficiat de corneea artificială a fost o personă în vârstă din Australia. Din păcate, după şase luni a trebuit să i se scoată pentru că ochiul lui era prea compromis, ţesutul era prea în vârstă. “Al doilea pacient a fost un succes. Era un bărbat de 60 de ani, el a vrut să mă întâlnească şi mi-a mulţumit, după un an a murit de cancer. 7.000 de dolari americani costă o cornee artificială”, a explicat cercetătorul.

Astăzi, interesele de cercetare ale profesorului vizează domenii precum al celulelor stem sau aspecte ale chimiei polimerilor.

“Dacă pacientul vine la timp, atunci îl tratăm în aşa fel încât reparăm ulceraţia sau orice condiţie patologică s-a dezvoltat pe una din cornee. Luăm stelule stem sănătoase din ochiul celălalt, le tratăm într-un anumit fel şi aici este ultima mea descoperire, fiindcă le dezvoltăm şi le extindem pe nişte suporturi care sunt nişte proteine pe care eu le izolez din mătase, din coconii de mătase. Una se numeşte fibroină, alta sericină. Eu am demonstrat şi am publicat pentru prima dată că celulele stem din ochi cresc şi se dezvoltă pe un strat uniform pe acest substrat. Presupun că colegii mei au terminat, în acest moment, primele încercări pe ochiul unor animale vii”, a explicat profesorul.

Mama lui Traian Chirilă trăieşte în continuare la Timişoara, dar cercetătorul nu a avut prea multe legături cu România.

„În 1997 am comunicat cu colegi de la Chimia organică şi i-am rugat să-mi trimită o scrisoare formală de invitaţie, iar eu o să vin să prezint ceva. Am venit, ei nu au plătit nimic, iar atunci am prezentat pentru prima şi ultima dată în limba română. Am vorbit aproape o oră. Societatea română de biomateriale acum a realizat că exist. Am primit cea mai mare distincţie a societăţii şi apoi am fost chemat la Universitatea Politehnica. În rest, nu am nicio legătură cu România”, a mai declarat Traian Chirilă.
 

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite