Cel mai longeviv veteran de război din Timişoara a împlinit 102 ani. Nu are prea multe supărări. Acesta ar fi secretul vitalităţii sale

0
0

Ioan Dumitraşcu s-a născut în 16 februarie 1917, cu puţin timp înainte de izbucnirea Revoluţiei Ruse (în 23 februarie 1917), care a dus la răsturarea regimului ţarist.

La anivrsarea celor 102 ani, veteranul de război a avut oaspeţi de la Parohia Ortodoxă Fratelia. 

Părintele arhidiacon Timotei Anişorac, alături de alţi credincioşi şi tineri din parohie l-au vizitat şi felicitat pe cel sărbătorit şi i-au urat ani mulţi şi binecuvântaţi în continuare.  

Dumitraşcu a primit cadou o icoană cu Sfântul Ioan Botezătorul, un tort şi flori.

„Fratele Ioan Dumitraşcu este un bun credincios al Parohiei noastre şi un mare rugător. Ne-a urat şi dumnealui, ca să ne ajute Dumnezeu, să ajungem şi noi la anii săi, spunând că şi el ne pomeneşte în rugăciunile sale, atât pe noi preoţii, cât şi toţi credincioşii parohiei noastre. 

Suntem mândri că avem asemenea credincioşi buni în parohia noastră”, a precizat arhidiaconul Timotei Anişorac de la Parohia Timişoara Fratelia, pentru site-ul Mitropoliei Banatului.

Imagine indisponibilă

Ion Dumitraşcu s-a născut în satul Gogoşi Ştefăneşti, judeţul Dolj, iar din anul 1945 locuieşte în Timişoara.  
 

Într-un interviu pentru Adevărul, Dumitraşcu spunea că nu are prea multe supărări. Acesta ar fi secretul longevităţii sale. „Nu erau vremuri grele, pentru că era lumea bogată. Fiecare avea bucata lui de pământ, am prins vremurile în care încă nu era colectiv. Când am fost copil, am trăit bine. Aveam acasă 20 de oi, tăiam porcul de 200 de kile, mâncam bine, făcea mama albia de pâine, umplea o tigaie de carne, era brâză cu mămăligă, beam câte două pahare de vin. Eram de la ţară, lucram la boieri. Dar îi respectam“, a povestit Ioan Dumitraşcu.


Puteţi să citiţi mai jos povestea vetereanului:

Amărăciunea celui mai vârstnic veteran de război din Timişoara: „Toată lumea e fugită din ţară. Satul meu e gol, nu mai e nimeni“

Mai multe - Timişoara

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite