Cazul „Sorina“, explicat pas cu pas de un avocat specializat în dreptul familiei. De ce minora nu ar trebui lăsată să aleagă cu cine să locuiască

Una dintre ideile lansate în spaţiul public în privinţa Sorinei a fost că fetiţa de 8 ani ar trebui lăsată să aleagă cu cine să locuiască. Ovidiu Şerban, un avocat specializat în dreptul familiei a analizat cazul pentru „Adevărul” şi a explicat de ce nu ar trebui lăsată minora să facă o astfel de alegere, dar şi care sunt indiciile că fetiţa a fost abuzată emoţional în familia asistentului maternal.

Avocatul Ovidiu Şerban, cu o experienţă de 12 ani în profesie şi specializat în dreptul familiei, a realizat pentru „Adevărul” o analiză a cazului „Sorina”, explicând, pe baza informaţiilor apărute în spaţiul public, care sunt certitudinile în acest caz, care sunt aspectele nelămurite şi cum ar fi trebuit procedat pentru ca acest caz să fie soluţionat elegant, punându-se înainte de toate interesul superior al copilului.

Avocatul Ovidiu Şerban a mai spus că nu există indicii care să arate că adopţia Sorinei s-a realizat nelegal, existând, în schimb, indicii de alienare parentală (acel proces prin care părinţii sau alte persoane care se ocupă de creşterea şi educarea unui copil exercită fapte de abuz emoţional).

Avocatul a explicat şi motivele pentru care minora nu ar trebui lăsată să aleagă cu cine să locuiască, atrăgând atenţia că legislaţia în domeniu, atât în ceea ce priveşte adopţiile, cât şi asupra legislaţiei privind familia şi punerea în executare a hotărârilor privind minorii, nu este tocmai adecvată pentru a apăra interesul superior al minorului, fiind nevoie de modificări legislative în acest sens. Redăm mai jos, analiza completă a avocatului Ovidiu Şerban:

Cine crede că acest caz este atipic sau nemaiîntâlnit se înşală amarnic. Aceasta este situaţia cu care se confruntă sute şi mii de copii instituţionalizaţi ce trăiesc în orfelinate sau sunt daţi în îngrijire asistenţilor maternali, la care se adaugă alte mii de copii care devin subiect de dispută a unor părinţi care au decis să divorţeze şi care, în unele cazuri, nu înţeleg care este interesul superior al minorului. Sau că interesului copilului poate, de multe ori, să nu coincidă cu al lor. Atipică este publicitatea de care se bucură acest caz, situaţie determinată de un anumit context social-politic şi anumite interese particulare.

Această analiză nu îşi propune să stabilească verdicte sau să îi judece pe cei implicaţi în cazul "Sorina". Credem cu tărie că justiţia (civilă sau penală) nu trebuie să se facă la televizor sau în presă. Şi mai credem că nu ar trebui să existe atâtea speculaţii ale diverşilor comentatori asupra unui caz trist, nefericit, pentru a obţine anumite avantaje, cum am observat că se încearcă în mass-media. Organele competente vor stabili atât situaţia de fapt cât şi încadrarea în drept, precum şi eventuale sancţiuni. Problema nu ţine doar de aplicarea legii, ci şi de lege însăşi.

Dată fiind amploarea acestui caz şi abundenţa informaţiilor vehiculate în spaţiul public care facilitează manipularea şi dezinformarea, se simte nevoia unor scurte comentarii şi precizări. În baza informaţiilor publice, câteva elemente de fapt s-au conturat până la acest moment cu mare claritate:

1. Minora Sorina, în vârstă de aproximativ 8 ani, se află de la 1 an şi jumătate în plasament la o familie din Baia de Aramă. Această familie, potrivit legii, a fost plătită de stat să se ocupe de creşterea şi educarea minorei până când aceasta este adoptată sau devine majoră. Din 2012 şi până în 2017, peste 120 de familii au fost consultate şi minora nu şi-a găsit părinţi adoptivi (s-a speculat că din cauza etniei Sorinei). Asistenta maternală nu şi-a exprimat dorinţa de a o adopta pe Sorina, ci, în 2013 şi 2017 a dat declaraţie pe propria răspundere că nu doreşte adopţia, astfel că s-a deschis procedura adopţiei internaţionale.

2. În aprilie 2019, Curtea de Apel Craiova a desfiinţat hotărârea Tribunalului Mehedinţi de anulare a adopţiei internaţionale (proces în care au intervenit şi asistenţii maternali), confirmând astfel legalitatea adopţiei minorei de către o familie de cetăţeni români stabiliţi în SUA, care la rândul lor mai au 2 copii.

3. Până în iunie 2019, asistenţii maternali (care îşi pierduseră acest statut în ceea ce o priveşte pe Sorina după adopţie, întrucât minora era considerată de lege ca având părinţi) au refuzat să pună în executare această hotărâre judecătorească definitivă a instanţei civile, împrejurare care a determinat o plângere penală din partea părinţilor adoptatori, parchetul fiind sesizat între altele pentru rele tratamente aplicate minorei şi lipsire de libertate în mod nelegal.

4. Organele de cercetare penală au dispus efectuarea unei percheziţii la domiciliul asistenţilor maternali unde se bănuia că locuieşte minora, pentru a putea fi verificate acuzaţiile şi pentru ca minora (împreuna cu părinţii adoptivi) sa fie supusă unor verificări la INML Craiova, astfel încât să se stabilească dacă a fost abuzata sau nu. Prezenţa părinţilor (adoptivi) era necesară pentru a-şi exprima consimţământul, dată fiind vârsta Sorinei.

5. Percheziţia s-a derulat în data de 21.06.2019, procurorul fiind însoţit de poliţie şi (se pare) de un reprezentant al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care nu a intrat în locuinţa asistenţilor maternali, din ce se poate observa pe înregistrările ce au rulat în spaţiul public. În acest context, doamna procuror a încercat să extragă minora din locuinţă, pe fondul scandalului iscat, ceea ce a determinat o stare de agitaţie ridicată a minorei şi probabil o sperietură pe măsura.

Acestea fiind faptele, ulterior s-au exprimat diverse opinii în spaţiul public, oamenii au protestat în stradă şi procurorul general a anunţat că a formulat cerere de revizuire a hotărârii Curţii de Apel Craiova şi ordonanţă preşedinţială pentru a împiedica plecarea minorei în SUA cu părinţii. În aceste context, se impune a face câteva comentarii, pentru o mai bună înţelegere a situaţiei de fapt şi de drept. Astfel, fiecare poate să "judece" acest caz având la dispoziţie cât mai multe informaţii corecte:

Certitudini juridice:

• Sorina are, la acest moment, părinţi (adoptivi) potrivit legii române, hotărârea instanţei este definitivă şi executorie şi produce efecte juridice, putând fi desfiinţată doar printr-o cale de atac extraordinară, împrejurare care, până la acest moment, nu a survenit.
• Asistenţii maternali nu mai au, ulterior pronunţării acestei hotărâri definitive, niciun drept asupra minorei, fiind obligaţi să execute hotărârea definitivă, adică să asigure trecerea copilei către părinţii săi, într-un mod cât mai liniştit cu putinţă, care să corespundă interesului superior al minorei.
• În principiu, într-un dosar penal ce vizează potenţiale infracţiuni de rele tratamente aplicate minorului sau lipsire de libertate în mod nelegal, dacă persoanele cu care locuieşte minora (părinţi, alte rude sau asistenţi maternali) se opun expertizei medico-legale, pas necesar pentru urmărirea penală, procurorul are mijloacele legale pentru a realiza această expertiză chiar împotriva voinţei învinuiţilor/inculpaţilor; altfel ar trebui să acceptăm că opoziţia învinuiţilor/inculpaţilor ar face imposibilă dovedirea faptelor şi trimiterea în judecată, ceea ce este de neconceput.
• Un procuror, indiferent de parchetul în cadrul căruia activează şi de experienţa sa profesională, nu poate niciodată să realizeze o executare silită civilă, această procedură fiind dată de codul de procedură civilă în competenţa executorilor judecătoreşti. Ceea ce s-a putut observa pe înregistrările video apărute în mass-media nu era o executare silită civilă, ci un act de urmărire penală.  

Aspecte neclare ce trebuie explicate şi elucidate:

Diferenţa între procedura executării silite şi percheziţia domiciliară ca act de urmărire penală

În primul rând, pentru a explica prezenţa procurorului pe înregistrările respective, trebuie explicate diferenţele între procedura executării silite civile şi percheziţia domiciliară ca act de urmărire penală, care sunt semnificative:

• în timp ce executarea silită civilă se efectuează de un executor judecătoresc, în conformitate cu codul de procedură civilă, procedură la care participă de regulă şi un reprezentant al direcţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului, percheziţia se realizează de organele de cercetare penală, care efectuează urmărirea penală, activitatea acestora fiind coordonată de un procuror, potrivit codului de procedură penală;
• în cadrul executării silite civile, dacă ulterior somaţiei primite de părinţi/asistenţii maternali, minorul refuză să meargă cu părintele căruia i-a fost încredinţat (în cauză cu părinţii adoptivi), atunci executorul consemnează acest aspect, iar minorul este introdus într-un program de consiliere psihologică pe o perioadă de 3 luni. De asemenea, dacă cei care trebuie să execute hotărârea (în speţă asistenţii maternali) nu o execută nici voluntar şi nici silit, se poate stabili de instanţa de executare o penalitate între 100 de lei la 1.000 lei pe zi de întârziere, pentru o perioadă de până la 90 de zile;
• dacă aceste somaţii ale executorului judecătoresc şi sancţiunile pecuniare dispuse de instanţa de executare nu asigură executarea silită a hotărârii definitive, atunci se poate formula plângere penală fie pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, infracţiune prevăzută la art. 287 Cod Penal, fie pentru alte potenţiale infracţiuni, cum de altfel se pare că s-a şi procedat în cauza analizată de către părinţii adoptivi; prezenţa procurorului în speţa de faţă era aşadar justificată de efectuarea actelor de cercetare penală, iar nu de executarea silită civilă, pe care nu ar fi fost competent să o realizeze.  

De ce nu a existat o colaborare între procuror şi asistenţii maternali respectiv inspectorii DGASPC?

În al doilea rând, procurorul a fost, cel puţin în aparenţă, lipsit de tact şi, conform propriilor declaraţii, nu avea experienţa necesară realizării percheziţiei domiciliare şi a extragerii minorei din familia respectivă (pentru efectuarea cercetărilor de specialitate la INML Craiova). Acesta nici nu a fost ajutat de asistenţii maternali şi/sau de inspectorii direcţiei de asistenţă socială şi protecţia copilului, care se pare au rămas în maşină, fără să se implice. Având în vedere că doamna procuror chiar a recunoscut că nu avea experienţă în genul acesta de speţe, devine inexplicabil cum cei care aveau experienţă au preferat să stea deoparte.

Asistenţii maternali trebuiau să respecte hotărârea definitivă şi executorie de adopţie, ei refuzând anterior în repetate rânduri adopţia Sorinei

În al treilea rând, deşi opinia publică pare să fraternizeze cu asistenţii maternali şi să demonizeze familia adoptivă, această chestiune trebuie analizată cât se poate de obiectiv, pornind de la drepturile şi obligaţiile ce reveneau fiecărei părţi, indiferent că ne place sau nu. Astfel, din moment ce familia adoptivă deţinea şi deţine o hotărâre definitivă şi executorie de adopţie, înseamnă că atât asistenţii maternali, cât şi orice altă persoană mai mult sau mai puţin interesată, era necesar să o respecte. Aceasta deoarece instanţele de judecată au stabilit definitiv că interesul superior al minorei este să fie adoptată de familia respectivă.

Asistenţii maternali trebuiau să pregătească copilul şi să faciliteze punerea în executare (voluntară) a hotărârii de adopţie, deoarece este obligaţia dumnealor prevăzută în lege, pentru acest lucru ei sunt plătiţi de stat. Din punct de vedere moral, uman, este normal să se fi ataşat de minoră în perioada cât au crescut-o şi au avut posibilitatea legală să ceară chiar ei adopţia Sorinei. Din datele publice rezultă însă că dumnealor ar fi refuzat anterior de 2 ori adopţia Sorinei. Nu comentez speculaţiile privind eventualele presiuni care s-ar fi făcut asupra lor pentru a nu cere adopţia, întrucât acestea nu se coroborează cu niciuna dintre datele publice la care avem acces şi nici nu pare plauzibilă o astfel de teorie a conspiraţiei.

Indicii de alienare parentală

În al patrulea rând, observând imaginile ce au rulat aproape obsesiv în mass-media, din experienţa altor speţe similare, pot afirma că Sorina prezenta anumite indicii de alienare parentală (adică acel proces prin care părinţii sau alte persoane care se ocupă de creşterea şi educarea unui copil exercită fapte de abuz emoţional). Presupunând că asistenţii maternali şi-ar fi îndeplinit obligaţiile şi ar fi informat minora despre împrejurarea că urmează să meargă cu familia adoptatoare pe care aceasta o cunoştea de mai multă vreme, devine inexplicabilă reacţia minorei în contextul respectiv, după cum inexplicabilă este şi împrejurarea că asistenţii maternali nu au mers de bună-voie cu copilul la INML pentru expertiză. Evident că o concluzie în acest sens poate fi trasă doar de către un psiholog, însă întrebarea de principiu rămâne:

Este mai bine să permitem ca un minor să locuiască la o familie/cu un părinte care acţionează în contra interesului superior al copilului sau ar fi mai bine să fie extras din familia respectivă şi inserat într-un proces de consiliere psihologică alături de noua familie/celălalt părinte?

Din practică am constatat că reglementarea executării silite a unor astfel de hotărâri care implică minorii nu este tocmai adecvată, deoarece este greoaie şi permite părintelui/familiei să continue activitatea de alienare parentală.

Este corect ca minora sa fie lăsată să aleagă cu cine vrea sa locuiască?

Nu în ultimul rând s-a vehiculat în spaţiul public, în special de membrii familiei asistenţilor maternali, că ar trebui lăsată minora Sorina să aleagă cu cine doreşte să locuiască în continuare (o solicitare des întâlnită în special la părinţii care săvârşesc acte de abuz emoţional asupra copiilor). Este corect ca minora să fie lăsată să aleagă cu cine vrea sa locuiască, aşa cum susţin asistenţii maternali în interviurile acordate?

Răspunsul, în opinia noastră, ar trebui să fie negativ. Pe de-o parte, pentru că la această vârstă, copilul este prezumat de lege ca fiind lipsit de capacitate de exerciţiu (adică nu poate exprima un consimţământ valabil), pe de altă parte, deoarece se transferă o asemenea răspundere asupra unei fiinţe care nu are maturitatea necesară să facă o astfel de alegere şi, nu în ultimul rând, dacă copilul prezintă şi indicii de alinare parentală, întotdeauna va dori să stea cu părintele care îl manipulează în acest sens.

În concluzie, toate aspectele care au creat această emoţie naţională (chiar o psihoză) au legătură cu o pretins nelegală sau, dincolo de rigoarea juridică, activitate de urmărire penală neinspirată emoţional. Nimic din ceea ce s-a vehiculat în spaţiul public nu sugerează nelegalitatea adopţiei, astfel că este interesant de urmărit în ce măsură hotărârea respectivă ar putea fi revizuită sau anulată. Poate acest demers este realizat doar formal pentru a încerca dezamorsarea tensiunilor apărute.

Semnalez încă o dată că situaţia Sorinei o putem găsi multiplicată de mii şi mii de ori la nivel naţional, mulţi copii fiind abuzaţi fizic, emoţional, de părinţii lor în fiecare zi. Această speţă ar trebui să fie ocazia ideală pentru o dezbatere serioasă asupra legislaţiei în domeniu, atât în ceea ce priveşte adopţiile, cât şi asupra legislaţiei privind familia şi punerea în executare a hotărârilor privind minorii, care nu este tocmai adecvată pentru a apăra interesul superior al minorului. Dacă vom continua să susţinem o tabără sau alta în necunoştinţă de cauză sau în funcţie de un anumit interes conjunctural, nu vom reuşi să schimbăm nimic, iar cazul Sorina se va multiplica exponenţial.