CAMPANIE "HOŢI DE DOI LEI": Povestea lui Zorro care a luat opt ani pentru două mopede

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţul care a furat două mopede vrea în libertate şi a dat în judecată statul român la CEDO. Zorro Doroţ se luptă cu justiţia care i-a dat câte patru ani de puşcărie pentru fiecare moped pe care a dispărut „călare“.

Tizul lui Zorro, de 23 de ani, vrea să i se reducă pedeapsa de opt ani, la care a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Arad. „Sunt în penitenciar pentru prima dată, de aceea vin cu rugăminte în faţa dumneavoastră să-mi reduceţi din acest mandat pentru două mopede cu pedale“, a spus Zorro în scrisoarea pe care a trimis-o la CEDO. El este profund că judecătorii i-au dat o pedeapsă disproporţionată.

„Sunt tâlhari care au dat în cap la mai mulţi oameni, criminali şi indivizi care au dat ţepe de sute de mii de euro, care sunt în puşcărie şi râd de mine. Ei au pedepse mai mici şi au nenorocit oameni. Eu am furat două mopede şi am fost nenorocit”, a mai spus Zorro Doroţ.

Călare de la agăţat

Zorro, originar din localitatea arădeană Şimand, a ajuns după gratii pentru că s-a aventurat să frângă inimi într-un sat vecin, în aprilie 2010. „Am venit dimineaţa în comuna Macea să agăţ fete. Plimbându-mă am ajuns la un bar unde am văzut o motoretă parcată în faţa barului, m-am urcat pe ea şi am plecat spre satul meu. Am fost urmărit de proprietar, însă după câţiva kilometri am lăsat motoreta pe şosea şi am încercat să fug, dar am fost prins“, a povestit Zorro procurorilor, potrivit declaraţiei sale care se află la dosarul penal. Hoţul nu a fost arestat pentru furt, iar a doua zi a furat un moped Piaggio de la un vecin de-al său.

Zorro a vândul motoreta după câteva ore. Din cei 270 de lei încasaţi pe pradă nu a apucat să cheltuiască decât zece lei la poker şi a mai cumpărat un pachet de ţigări, după care a fost prins de poliţişti. Zorro a comis infracţiunile în aprilie şi a avut parte de un proces rapid, primind sentinţa după doar două luni.

Campionii de după gratii

Peste 65 la sută dintre infractorii timişeni care au ajuns după gratii în ultimii cinci ani sunt hoţi, iar majoritatea au furat bunuri a căror valoare nu depăşeşte 2.500 de lei. Potrivit statisticilor, aproape 60 la sută dintre „găinarii” care ies din puşcărie sunt arestaţi tot pentru furturi, la o perioadă curpinsă între 1 şi 3 ani de la data la care au fost eliberaţi.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite