Bisericile din Banat sunt în pericol: hoţii au pus ochii pe cutia milei
0Nici cimitirele nu scapă mai ieftin, tinerii aflaţi în căutarea adrenalinei ajungând să distrugă şi să profaneze mormintele şi crucile. Tot ce poate fi furat, dispare de pe o zi pe alta de lângă locurile de veci.
În ultima vreme, oamenii legii din Timişoara au avut tot mai multe cereri de intervenţie la bisericile din Timişoara. Cea mai căutată este cutia milei, unde infractorii speră să găsească sume mari de bani lăsate de creştini. De cele mai multe, ori paguba nu depăşeşte câteva sute de lei.
În cazurile de anul trecut, hoţii au mai fost interesaţi de sistemul de sonorizare al bisericilor, de veşmintele preoţilor şi de vinul folosit la slujbe. Un avantaj pentru poliţişti este că tot mai multe biserici îşi instalează sisteme de alarmă, astfel că o parte dintre hoţi fug înainte să poată fura ceva.
Când vine vorba de cimitirele din oraş, profanările au fost cauzate de mai mulţi tineri, care sub influenţa alcoolului au încercat să îşi impresioneze prietenii.
„Poliţiştii au efectuat şi controale pe linie de pază în zona cimitirelor pentru a vedea daca agenţii de securitate îşi fac datoria“, a spus Marinela Hotico, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Timiş.
Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!