Baza de călărie născută la Timișoara din întâmplare. Trebuia să fie în Franța, dar pandemia de COVID a jucat feste FOTO

0
0
Publicat:

Clubul Sportiv Cantemir din Timișoara organizează în aceste zile (11-12 mai 2024) singura competiție din județul Timiș care se desfășoară sub egida Federației Ecvestre Române. Clubul de la marginea orașului s-a născut din pasiunea unei campioane.

Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both
Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both

La ieșirea din Timișoara, spre Săcălaz, dar încă pe teritoriul administrativ al orașului, pe un câmp de rapiță, a răsărit o cochetă bază ecvestră. Nu doar că e cea mai nouă bază hipică din oraș, ci e și singura din Timiș care găzduiește o competiție sub egida Federației Ecvestre Române.

Practic în acest weekend, clubul CS Cantemir debutează ca gazdă cu un concurs complet ce face parte din calendarul oficial al federației care a readus în Timișoara spectacolul și emoția unei discipline sportive fascinante.

Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both
Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both

Istoria clubului de la marginea orașului este demnă de povestit în talk-show-uri despe succes și realizarea visurilor. Manejul și clubul CS Cantemir sunt rezultatul unor întâmplări și jocuri ale sorții.

Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both
Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both

Timișoreanca Andreea Constantinescu, care practică sportul ecvestru de aproape trei decenii, locuia deja în nordul Franței, unde plănuia să deschidă un complex pentru cai. Întâmplarea a făcut ca pandemia de coronavirus să o prindă la Timișoara.     

„Visul nostru s-a născut în 2020, în timpul COVID-ului. Noi suntem români blocați în țară în timpul pandemiei. Trebuia să construim această bază de călărie în Franța, unde trăiam deja de doi ani, dar așa a fost să fie. Ne-au blocat avioanele, s-au anulat zborurile exact, s-a blocat tranzacția cu terenul pe care trebuia să-l cumpărăm acolo, iar noi am rămas aici. Am avut noroc cu acest teren, care a aparținut unui neam, ne-au făcut un preț bun și am zis că facem aici manejul. Aici era un lan de rapiță, cum e și acum tot rapiță în jur. În 27 aprilie 2020, am pus prima dată lama buldoexcavatorului pentru a defrișa”, a povestiti Andreea Constantinescu.

Așa a început totul
Așa a început totul
Cu calul în lanul de rapiță
Cu calul în lanul de rapiță
Andreea Constantinescu la CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both
Andreea Constantinescu la CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both

Visul unei campioane

La marginea orașului s-au construit două grajduri pentru cai și două terenuri cu nisip special; unul de antrenament și unul pentru competiție, dar și un teren mare de cros. Capacitatea grajdurilor este de 22 de boxe.

Primele competiții le-am ținut în 2023, dar nu au fost oficiale. Acesta este primul concurs împreună cu Federația Ecvestră Română. Am repus Timișoara pe calendarul circuitului concursurilor naționale ecvestre. Din nefericire bazele pe care le-am avut în Timiș nu mai țin competiții. Avem 30 de cai din toată țara. E o competiție de calificare pentru finala națională”, a mai spus Andreea Constantinescu, care practică călăria de la șapte ani.

Andreea cu calul ei
Andreea cu calul ei

"La început a fost ca o pasiune pentru un copil, dar mai târziu s-a transformat într-un mod de viață. Sunt campioană națională, am un titlu de vicecampion balcanic, dar concurez și acum. Am fost la multe concursuri, în țară și strănătate. Disciplina pe care o iubesc cel mai mult este Proba Completă”, a adăugat Andreea.

„Relația între cal și om este exact ca relația între oameni”

Baza CS Cantemir oferă și pensiune pentru cai, iar cei care plătesc chirie au antrenamentul gratuit. Aici se pot face și ore de echitație, cu caii bazei.

“Relația între cal și om este exact ca relația între oameni. Încrederea se câștigă în timp, calul nu este cățel. Nu înseamnă că dacă i-ai dat un pic de zahăr e prietenul tău. Nici pe departe. Calul seamănă foarte mult cu omul. În momentul de față nu se mai ține cont de rasă, ci de cine e mama și cine e tata. Toți se numesc cai de sport; olandez, belgian, german, maghiar, românesc. Dar e important pedigree-ul. Iar prețul unui cal pleacă de la 2.000-5.000 de euro pentru un cal cu care să faci trap-galop, să te simți tu bine, asta este prețul. Vrei un cal mai bun, cu care să faci câteva competiții, între 10.000-15.000 de euro. Dacă dorești un cal campion îți trebuie cel puțin 100.000 de euro. Un cal de competiții mari, un cal puternic, prețul e ca atare. Întreâinerea unui singur cal e ca și cum ai avea un copil”, a mai povestit Andreea.

Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both
Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both

Probă în premieră în Timișoara

Competiția ecvestră va oferi, duminică, 12 mai (de la ora 14.00), o probă extrem de spectaculoasă, care are loc în premieră în Timișoara. Este vorba de un derby-jumping.

„Pentru Timișoara este o premieră, nu a mai fost așa ceva niciodată aici. Dar nici în România nu s-a mai organizat de ceva timp. Această probă combină obstacolele normale de sărituri cu obstacole naturale de sărituri în câmp. E foarte multă adrenalină la această probă, avem 16 obstacole, 17 sărituri”, a adăugat Andreea.

Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both
Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both

Este prima dată când CS Cantemir organizează o competiție excevtră. Ne bucură foarte mult că în această zonă apar noi organizatori. Politica Federației Ecvestre Române este să dezvolte competiții ecvestre peste tot. Este doar un început și vrem să aducem publicului larg conștientizarea faptulu că există acest sport, frumusețea lui și beneficiile asupra copiilor”, a spus Marilena Mladin, președintele Federației Ecvestre Române.

Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both
Baza hipică CS Cantemir Timișoara FOTO Ștefan Both

Costul unui bilet de intrare la competiție este de 50 de lei, însă în baza biletului posesorul are și o ședință de echitație gratuită. Minorii au intrare gratuită.

Programul competiției de la CS Cantemir Timișoara
Programul competiției de la CS Cantemir Timișoara
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite