Alina Giurgiu: „Mi-am regăsit echilibrul în design”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Solista trupei Jais a trăit patru ani în Statele Unite. După ce a revenit în ţară, timişoreanca a continuat activitatea muzicală, la care a adăugat designul. Acum are propriul brand, Alina Art.

Profil:

Născută. 2.04.1977, Timişoara
Studii. Facultatea de Arte Plastice
Experienţă. Solista trupei Jais de peste 10 ani
Familie. Necăsătorită

Alina Giurgiu provine dintr-o familie de artişti. Se poate spune că a crescut cu pianul în casă. Mama ei, Rodica Giurgiu, este o cunoscută compozitoare, iar bunica ei, Minerva, a fost cântăreaţă de operă. Sora ei, Sabina, este actriţă la Teatrul Naţional din Timişoara. „Am crescut cu muzica în casă. Pe lângă muzică, îmi plăcea să desenez şi să pictez”, a spus Alina.

Prima apariţie pe scenă a avut-o în clasa a III-a, cu un spectacol muzical pentru copii, iar la 16 ani, Alina Giurgiu s-a alăturat unui proiect de jazz. A cântat doi ani cu Liviu Butoi, la clubul Pod 16.

Întâlnirea cu Saşi Vuşcan avea să îi schimbe drumul. A fost compozitorul care a văzut un potenţial în ea şi i-a compus o melodie pentru Festivalul de la Mamaia. „Piesa se numeşte «Vreau să plec» şi am ocupat locul doi la interpretare, dar toată lumea spunea că meritam marele premiu. După ce am cântat, Mădălina Manole a venit la mine şi mi-a zis că iau sigur locul unu”, a povestit Alina Giurgiu.

Trupa Jais a luat fiinţă în anul 1999, la iniţiativa lui Saşi Vuşcan. Au urmat câţiva ani de mari succese, în care trupa s-a aflat în toate topurile naţionale, iar „Stai” avea să fie cel mai mare hit al lor. Toate bune şi frumoase, până când Alina s-a îndrăgostit şi apoi s-a căsătorit cu un american. „Ne-am cunoscut printr-o prietenă comună. A urmat o corespondenţă de patru luni pe Internet. Eram toată ziua în internet cafe, cu web-cam-ul pornit. Ne şi sunam. Apoi, ne-am întâlnit la Amsterdam. Mi-am dat seama că e un tip foarte fain. Nu mi-e teamă de schimbări, aşa că am plecat în America”, a declarat Alina.

Viaţa la Chicago


Au urmat patru ani trăiţi la intensitate la Chicago. A găsit rapid un anunţ în ziar în care o trupă locală era în căutare de solistă. Formaţia s-a numit Digable Cat şi cânta un gen de pop-alternative. „În America nu există că te prefaci când cânţi. Tot ce fac ei este de 20 de ori mai intens, mai profund. Am scos şi un album cu formaţia”, a mai declarat Alina Giurgiu, care a avut şi un job part-time, la un magazin de bijuterii.

Aventura americană s-a încheiat după patru ani, odată cu divorţul de Kevin. „Era un om deosebit. M-a iubit enorm. Dar s-a încheiat”, a spus artista. Revenită în ţară, Alina Giurgiu şi-a regăsit liniştea şi echilibrul prin artă. La început din joacă, a început să creeze genţi şi accesorii. Când gluma a început să se îngroaşe şi au apărut şi clienţii, a luat fiinţă brandul Alina Art.

Întrebări şi răspunsuri

A fost greu să renunţi la America?
Hotărârea a fost foarte dificilă. Mi-a fost greu. Am avut nişte trăiri extreme. În drum spre aeroport, s-a oferit taximetristul să-l sune pe Kevin. Aşa m-am întors din drum. Până la urmă, a venit şi inevitabilul.
În America ai continuat şi cu Jais.
Activitatea Jais nu s-a oprit. Saşi s-a mutat în Canada şi am continuat colaborarea pe acest continent. Am scos trei albume cu Jais în America.
Te-ai apucat între timp şi de design.
Cu timpul mi-am regăsit liniştea prin creaţie. A pornit dintr-o joacă. Făcusem o geantă pentru verişoara mea. Apoi, am început să o iau în serios. Îmi place să creez şi am ajuns să şi vând.

Ce-i place
„Îmi place să mă distrez. Cum spune englezul: «I love to have fun». Îmi place, de asemenea, să mă relaxez”, a declarat Alina Giurgiu.

Ce nu-i place
„Nu îmi place să fiu luată în derâdere. Dacă mă iei la mişto se taie comunicarea. Te tratez cu aceeaşi monedă”, a mai spus cântăreaţa.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite