Temperaturi extreme la Târgu-Mureş în primele zile din 2013
0
Gerul va fi cuvântul de ordine în ceea ce priveşte vremea în primele zile ale noului an. Temperaturile sub zero grade Celsius vor fi la ordinea zilei, urmând să se înregistreze, mai ales dimineaţa, chiar şi -10 grade.
2013 nu va începe sub cele mai bune auspici, cel puţin din punct de vedere meteorologic. Mureşenii vor avea de suportat un frig extrem, atât ziua, cât şi noaptea. Dimineţile vor fi ceţoase şi reci, fapt ce va îngreuna traficul rutier. Dealtfel, meteorologii au transmis o avertizare de ceaţă valabilă între orele 6.00 şi 10.00, astfel că şoferii care circulă pe străzile de judeţ în respectivul interval orar trebuie să fie mult mai atenţi decât de obicei, riscul producerii accidentelor fiind ridicat.
În această dimineaţă s-au înregistrat -15 grade Celsius, iar vremea se va ”încălzi”, dacă putem spune aşa, mâine, când în jurul orei 8.00 se vor înregistra ”doar” -10 grade. Gerul va persista şi în primele zile ale lui 2013, când vor fi înregistrate temperaturi de -5 grade (în prima zi a anului), -1 grade miercuri şi -2 grade joi. De vineri, vremea se va încălzi uşor, permiţând astfel căderea fulgilor de nea. Foarte probabil, de vineri şi până duminică va ninge încontinuu, iar temperaturile vor atinge maxime de până la 3 grade Celsius.