Târgu-Mureş: UPDATE Voluntari mureşeni într-o misiune umanitară în Nepal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de opt voluntari, majoritatea din judeţul Mureş va porni la finele lunii februarie într-o misiune umanitară în Nepal. Voluntarii vor oferi servicii medicale populaţiei băştinaşe din zonă, dar vor implementa şi un program educaţional pentru copiii din zonă.

Un grup de voluntari format din medici, asistenţi, dar şi persoane fără studii medicale va pleca la sfâşitul lunii martie în Nepal într-o misiune umanitară.

Grupul este format din medicii mureşeni Delia Juncu şi Ilie Nica, din asistenţii medicali Ilyes Ferenc şi Szasz Robert, alături de notarul public Lăcrămioara Osoianu şi responsabilul de comunicare, Alina Aldea. Grupul va fi coordonat de medicul stomatolog Roland Hermann, liderul asociaţiei FORMS,  organizatoarea misiunii umanitare.

Scopul misiunii

Expediţia va avea loc în zona montană Solukhumbu, mai exact în localitatea Nunthala, la circa 3.000 de metri altitudine. În cătunele montane din zona respectivă trăiesc circa 5.000 de oameni, cărore le revine un singur spital, cu personal medical redus. Spitalul se află însă la zece ore de mers pe jos din zona în care aceştia trăiesc.

Voluntarii mureşeni vor încerca să-i ajute pe locuitorii din zonă prin înfiinţarea a trei cabinete medicale- unul pentru bărbaţi, unul pentru femei şi un cabinet stomatologic. „Acţiunile echipei româneşti vizează identificarea şi tratarea cazurilor de urgenţă şi cele cronice. Se are în vedere şi rezolvarea problemelor stomatologice ale pacienţilor. De asemenea, vom iniţia un program educaţional care să furnizeze informaţii practice despre imbunătăţirea stării de sănătate şi prevenirea îmbolnăvirilor”, a precizat Roland Hermann, coordonatorul proiectului.

Ajutor medical de specialitate

Potrivit medicilor mureşeni, principalele boli cu care băştinaşii se confruntă sunt TBC, afecţiunile alimentare, dar şi traumele şi contuziile cauzate de terenul accidentat. „Infecţiile sunt în general acute ale căilor respiratorii, articulaţiilor, pielii. De asemenea, vom întâlni avitaminoze cauzate de regimurile lor alimentate sărace în proteine. Ei nu consumă carne, fiind budişti şi mănâncă de obicei fructe sau legume. Vor fi de asemenea dermatite, plăgi şi contuzii”, a spus dr. Delia Juncu.

Misiunea umanitară a voluntarilor mureşeni se va încheta la sfârşitul lunii martie, dar aceştia speră ca munca începută de ei să fie continuată de alte grupuri de voluntari. Pe lângă consultaţiile medicale, voluntarii vor implementa şi un proiect de afterschool, ce presupune conversaţii în limba engleză, pentru ca elevii din zonă şă-şi aprofundeze cunoştinţele în domeniu.

Cosurile expediţiei

Orice voluntar care doreşte să participe la o astfel de misiune umanitară trebuie să fie dispus să plătească circa 2.000 de euro. În această sumă sunt incluse biletul de avion, cheltuielile de viză, dar şi cazare, masă şi vaccinuri. Voluntarii mureşeni care vor pleca în Nepal vor achiziţiona din banii proprii şi materialele sanitare necesare îngrijirii pacienţilor din zona respectivă. 

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite