Târgu-Mureş: Protecţia Consumatorilor în sediul Autogării Sighişoara
0
Sesizările făcute de sighişoreni în ultimii doi ani de zile la punctul de lucru din municipiu al Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) sunt lipsite de valoare şi asta după ce, în urma unei anchete interne, Odeta Puia, directorul coordonator delegat al CRPC Mureş a descoperit că punctul de lucru din Sighişoara funcţionează ilegal.
Noul director al CRPC Mureş a precizat că îşi va anunţa superiorii despre acest caz pentru a se lua măsurile care se cuvin. „Ştiam că punctul de lucru funcţionează, dar nu credeam că nu există o aprobare în acest sens. Erau colegii mei, dar eu nefiind într-o funcţie de conducere n-am avut cum să aflu că la Juridic nu se ştia de existenţa acestui punct de lucru, care din 2007 funcţionează fără aprobare de la ANPC. Şefii de la Bucureşti au luat foc, le voi trimite o informare atât lor cât şi Prefecturii Mureş”, a declarat Odeta Puia.
Biroul la Autogară
Punctul de lucru al CRPC Mureş a fost înfiinţat de fostul inspector general adjunct al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Ioan Pora, originar din Sighişoara şi funcţiona în Autogara oraşului. „Cu doi ani în urmă, comisar şef era Ioan Pora, de loc din Sighişoara, care a mai angajat o sighişoreancă şi şi-a făcut propriul său birou. Eu nu ştiu cum făceau cei doi control doar în Sighişoara, în condiţiile în care în total avem 13 comisari în tot judeţul. Salariile, statele de plată şi fişele postului lor erau rezolvate de la Mureş”, a explicat Odeta Puia.
Aceasta a mai precizat că sighişorenii care doresc să depună plângeri la CRPC trebuie să se le depună la sediul din Târgu-Mureş, singurul punct de lucru autorizat în acest sens.