Reghinenii aleargă duminică pentru binele comunităţii în care trăiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Semimaratonul va avea loc duminică, începând cu ora 10.00 (foto: arhivă)
Semimaratonul va avea loc duminică, începând cu ora 10.00 (foto: arhivă)

Fondul Comunitar Reghin organizează duminică semimaratonul de strângere de fonduri intitulat ”I Love Reghin”, un eveniment fără precedent în comunitatea reghineană.Opt echipe, cu câte şapte sau zece alergători, vor să schimbe ceva în şcolile lor şi pentru aceasta au depus proiecte şi au căutat sprijin financiar cu condiţia de a alerga la Semimaraton un total de 21 de kilometri.

Cele opt echipe (Pingu, Transformers, Eureka, The Winners, Freedom Runners, Vivat, Tech, Voluntari pentru ştiinţă) vor participa duminică, de la ora 10.00, în centrul oraşului Reghin la eveniment pentru a atrage susţinători şi fonduri necesare implementării proiectelor. Alături de ei vor fi şi sportivi de performanţă care vor avea un traseu separat, tot pe o distanţă de 21 de kilometri, între Reghin şi Castelul Bornemisza, de la Gurghiu. Distanţa pe care o aleargă aceştia se va adauga echipelor pe care le sprijină, ajutându-le să strângă mai multe fonduri pentru proiecte.

Alergătorii care doresc să se înscrie în competiţie  pot să aleagă un proiect pe care îl susţin prin taxa de participare şi prin mobilizarea unui cerc de susţinători care împărtăşesc aceeaşi dorinţă. Aceştia pot fugi 1, 2, 4, 6, 8, 10 sau 21 de kilometri, individual sau cu ştafetă, iar cu cât aleargă mai mult, cu atât câştigă mai mult sprijin financiar pentru proiectul ales sau propus.

Semimaratonul reghinean are ca model Swimathon-ul organizat anual la Complexul Weekend, din Târgu-Mureş, de reprezentanţii Fundaţiei Comunitare Mureş. Atât Swimathon-ul, cât şi semimaratonul au ca scop strângerea de fonduri pentru diverse proiecte comunitare.

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite