O nouă ediţie a Raliului Târgu-Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a doua ediţie a Raliului Târgu-Mureş va avea loc în perioada 6-7 mai. La start vor lua parte circa 50 de echipaje, iar organizatorii au inclus şi în acest an o probă superspecială pe Serpentina Veche.

Bucurie pentru mureşenii iubitori de maşini de curse, deoarece în perioada 6-7 mai va avea loc cea de-a doua ediţie a Raliului Târgu-Mureş. Evenimentul face parte din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop şi reprezintă  cea de-a doua etapă din totalul de nouă câte se vor desfăşura în acest an în România.

„Venim cu plăcere la Târgu-Mureş pentru că aici suntem bine primiţi, iar prima ediţie a raliului a fost foarte apreciată. După succesul de anul trecut raliul Târgu-Mureş a fost introdus în Campionatul Naţional şi sperăm ca ediţia de anul acesta să fie la fel de spectaculoasă ca şi cea din 2010”, a precizat Mihai Leu, organizatorul competiţiei.

Traseu spectaculos

În acest moment organizatorii definitivează traseul pentru probele din judeţ, dorind să găsească zonele cele mai spectaculoase atât pentru participanţi, cât şi pentru spectatori.

În etapa din acest an vor fi păstrate probele superspeciale de pe Serpentina Veche din cartierul Cornişa, dar şi cea specială ce duce la Praid. „Din punct de vedere tehnic sportivii au fost mulţumiţi mai ales de superspeciala de la Serpentina Veche, care a adunat mulţi spectatori. Lucrăm la redesenarea probelor speciale din judeţ, astfel încât să putem avea o etapă ridicată la cele mai înalte cerinţe ale regulamentelor naţionale”, a precizat Bela Stoica, consilier în cadrul Federaţiei Române de Automobilism.

Potrivit acestuia, Federaţia primit cu deschidere orice nouă locaţie din ţară pentru desfăşurarea de etape, iar cea de la Târgu-Mureş a fost foarte bine organizată. „Expunerea maşinilor în centrul oraşului a fost un model urmat şi de alte oraşe, unde au avut loc alte etape”, a mai spus Bela Stoica.

Circa 50 de echipaje participante

Fiind cea de-a doua etapă din Campionatul Naţional, organizatorii speră că la start se vor înscrie aproximativ 50 de echipaje. Printre cei care şi-au confirmat deja prezenţa se numără echipajul format din Victor Ponta şi Keleti Edwin. Ca şi anul trecut, concursul propriu zis va avea loc vineri şi sâmbătă, urmat de festivitatea de premiere. Vor participa maşini marca Citroen C2 R2 si noul DS3 R3, Mitsubishi Lancer evoluţiile 9-10, Subaru evoluţiile STI 12-14, Peugeot super 2000 şi Dacian Logan.

Organizatorii se află în discuţii pentru un parteneriat cu Federaţia maghiară de raliuri. „Sperăm ca Raliu Târgu-Mureş să fie cât mai interesant pentru că vrem să-l promovăm în Campionatul european. În România avem probe destul de interesante pentru mulţi concurenţi de raliu, atmosfera de aici e frumoasă şi cred că avem viitor în domeniu”, a mai spus Mihai Leu.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:  

logo ads
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite