VIDEO Primul concurs din Romania de snow kayak se va desfăşura pe Transalpina. Staţiunea Voineasa va găzdui Romanian Snow Kayak 2015
0Ultima „trăsnaie“ a iubitorilor sporturilor zăpezii o reprezintă cursele cu caiacul pe pârtie. Primul concurs de acest fel se va desfăşura pe Transalpina, în staţiunea Voineasa din Vâlcea.
Primul concurs din Romania de snow kayak va avea loc sâmbătă, 24 ianuarie, în Voineasa. Până acum, aproximativ 30 de persoane s-au înscris la competiţie. Concursul ROMANIAN SNOW KAYAK 2015 este organizat de Bărci în Bagaje şi Ski Resort Transalpina. Competiţia va începe la ora 09:30 pe partia Ski Resort Transalpina. Taxa de înscriere este de 40 Ron şi concurenţii primesc echipamentul complet de concurs: caiac, padela şi cască. „O super distracţie în zăpadă şi o mega petrecere sâmbătă seara organizată de noi în Voineasa. Precizăm că Romanian Snow Kayak este un eveniment de “fun” şi singura regulă de participare este să ai peste 16 ani şi un mare chef de distracţie“, spun organizatorii.
Competiţia constă în trei porbe. Cursa contra cronometru, în care fiecare participant înscris face o coborâre de pârtie solitară, iar cel mai bun timp câştigă.
Cursa head-to-head constă într-o cursă între doi participanţi simultan, iar cel care ajunge primul câştigă. În cadrul probei de freestyle, fiecare participant în concurs trebuie să-şi arate măiestria printr-o schemă de freestyle aleasă de el, folosindu-se de trambulina special construită. După parcurgerea tuturor probelor, este desemnat câştigător participantul care a strâns cele mai multe puncte în cele trei probe.