Un bărbat a murit împușcat la o partidă de vânătoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 34 de ani a fost împuşcat mortal la o partidă de vânătoare, organizată în satul Piscuri, din comuna Plopșoru, județul Gorj conform unui comunicat IPJ Gorj.

Încărcare, pușcă de vânătoare
Pușcă de vânătoare, Foto: Arhiva Adevărul

Bărbatul a fost împușcat în gât de către un coleg de vânătoare, iar rana i-a fost fatală.

Polițiștii din Turceni au fost sesizați cu privire la producerea unui incident în satul Piscuri, din comuna Plopșoru, județul Gorj.

Potrivit IPJ Gorj, în urma unei partide de vânătoare, un bărbat, de 34 de ani, ar fi fost împușcat accidental de către un alt vânător.

În urma sesizării, la fața locului a ajuns un elicopter SMURD, care a declarat decesul bărbatului.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite