Târgu-Jiu: Adrian Falub: „Am simţit o manieră de arbitraj ostilă” | adevarul.ro

Târgu-Jiu: Adrian Falub: „Am simţit o manieră de arbitraj ostilă”

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Falub a acuzat arbitrajul la meciul cu Pandurii
Falub a acuzat arbitrajul la meciul cu Pandurii

Pandurii s-au impus în această seară în faţa Unirii Alba Iulia după un joc început mai bine de oaspeţi dar terminat foarte bine de gazde. Antrenorul celor de la Alba Iulia, Adrian Falub, a acuzat arbitrajul lui Istvan Kovacs catalogând maniera acestuia de arbitraj drept „ostilă”.

Chiar dacă s-a jucat pe un teren destul de greu, antrenorul oaspeţilor a apreciat jocul bun al echipei sale în prima parte a meciului. Falub a precizat că Unirea a fost peste Pandurii în prima repriză şi ar fi putut egala: „Noi am făcut un joc foarte bun azi, am avut iniţiativă şi am fost mai buni decât Pandurii, cel puţin în prima repriză. Dar am ratat mult.” Tehnicianul crede că echilibrul partidei s-a rupt la eliminarea lui Varga: „A fost foarte greu apoi să egalăm deşi cred că am controlat jocul chiar şi în zece oameni. În opinia mea un rezultat de egalitate era mai potrivit după felul în care s-a jucat şi după ocaziile pe care lea-mavut. Şi cred că am avut şi noi un penalti care nu ne-a fost acordat dar asta e situaţia. Eu cred că Varga a făcut o greşeală şi poate că eliminarea era justă. Era foarte greu să mai jucăm în zece oameni pentru că eliminarea a venit destul de devreme. Probabil că dacă am fi avut 1-0 şi în zece oameni probabil altfel ar fi stat lucrurile. Poate nu mai exista nici eliminarea aceea.”

Antrenorul celor de la Alba Iulia s-a arătat iritat de maniera de arbitraj a centralului Kovacs pe care a numit-o „ostilă”: „N-aş vrea să vorbesc despre arbitraj dar este pentru prima dată când am simţit o manieră de arbitraj ostilă. Până acum am avut greşeli împotriva noastră, cred că au fost greşeli dar niciodată nu am simţit o manieră de arbitraj ostilă. Astăzi, din păcate, pentru arbitrul Istvan Kovacs am simţit o manieră de arbitraj ostilă.”



Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite