Primarul comunei Bumbeşti Piţic, audiat de DNA în dosarul fiicei sale, care a luat fonduri europene de 40.000 de euro, pentru înfiinţarea unei ferme
0Michy Nioaţă, primarul comunei Bumbeşti-Piţic, a fost audiat, ieri, de procurorii anticorupţie din Craiova, într-un dosar în care este acuzată fiica sa.
Aceasta a obţinut fonduri europene, prin programul SAPARD, în sumă de 40.000 de euro, pentru înfiinţarea unei ferme. Primarul Michy Nioaţă spune că a fost audiat ca martor.
„Am fost audiat ca martor în dosarul fiicei mele. Fiica a luat în anul 2012 fonduri europene. Nu ştiu cum s-a ajuns aici. Am fost întrebat cine a făcut proiectul, de cine a fost aprobat. Orice părinte îşi ajută copilul. Am spus că am ajutat-o cu munca, pentru că nu puteam cu altceva“.
„A vrut să se ajungă la mine“
Michy Nioaţă crede că s-a dorit să se ajungă la el: „Eu nici nu eram primar atunci. Nu s-a făcut proiectul pe numele meu. (…) Cineva a vrut să ajungă la mine, dar la mine nu au cu ce să ajungă. Nu ştiu dacă a depus cineva o reclamaţie. Proiectul a fost aprobat de SAPARD şi verificat. Există animalele şi terenurile sunt cumpărate. Am cumpărat animale. Am voie să cumpăr. Se pot verifica la Direcţia Sanitar-Veterinară că animalele există după crotaliile pe care le au. Şi acum se pot vedea că animalele există“.