Dosar penal făcut la Gorj pentru un patron de balastieră

0
0
Patronul unei balastiere s-a ales cu dosar penal Foto: Poliţia Gorj
Patronul unei balastiere s-a ales cu dosar penal Foto: Poliţia Gorj

Patronul unei balastiere din judeţul Gorj s-a ales cu dosar penal, după o acţiune desfăşurată de poliţiştii gorjeni.

Societatea din Gorj exploata agregate minerale fără drept. 

    

Controlul a fost făcut în perioada de 21-22 iunie, de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Gorj, cu sprijinul comisarilor Gărzii Naţionale de Mediu şi al inspectorilor Administraţiei Naţionale Apele Române Banat şi Olt. 

Aceştia au efectuat verificări in baza unui plan de acţiune la mai multe puncte de lucru aparţinând unor societăţi ce au ca obiect de activitate exploatarea şi prelucrarea agregatelor minerale.

Astfel au fost identificate utilaje aparţinând unei societăţi comerciale, în timp ce exploatau, fără drept, agregate minerale din terasă, pe o suprafaţă de aproximativ 98.000 mp, precum şi din albia râului Motru. 

„A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.

Opt amenzi au fost aplicate de poliţişti

Oamenii legii au aplicat opt amenzi în urma acţiunilor desfăşurate. „Au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 220.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, OUG 195/2005-Protecţia Mediului, Legii 107/1996 ce reglementează legea apelor şi HG 856/2002 referitoare la evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei privind deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase“, a precizat Oana Vlăduţ, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Vă recomandăm să citiţi şi 

Familia de români care şi-a deschis o pizzerie într-un oraş turistic din Norvegia. „Dacă te integrezi, eşti respectat ca orice alt norvegian“

Copil care vindea socată, alungat dintr-un parc din Motru de un poliţist local. „Nu a anunţat autorităţile“

Mai multe - Târgu-Jiu

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite