De ce i-au aşteptat în zadar românii pe americani 45 de ani. Cum şi-a luat „Ţarul Roşu“ felia de influenţă asupra României cu acordul SUA

Conducătorilor marilor puteri şi-au împărţit sferele de influenţă (Churchill, Roosevelt şi Stalin). FOTO Guliver/Getty Images

În perioada de după instaurarea regimului comunist, românii i-au aşteptat în zadar pe americani şi pe englezi să-i salveze din ghearele URSS. Ceea ce nu ştiau era că chiar SUA au respins o posibilă insurecţie împotriva regimului comunist propusă de Iuliu Maniu.

Instaurarea regimului comunist în ţările din Europa Centrală şi de Est s-a produs ca urmare a modului în care a decurs cel de-Al Doilea Război Mondial. „Sfârşitul celui de-Al doilea Război Mondial a condus, în mod treptat, la instaurarea dominaţiei Uniunii Sovietice asupra statelor din Europa Centrală şi de Est. Această realitate nefastă pentru evoluţia şi dezvoltarea lor ulterioară îşi are originile în evenimentele politico-diplomatice şi militare ale celei mai mari conflagraţii pe care a cunoscut-o omenirea. «Ţarul roşu» de la Kremlin, Iosif Visarionovic Stalin, a profitat, aşadar, de evoluţiile favorabile din timpul războiului pentru a-şi modifica obiectivul esenţial de politic externă“, spune istoricul Gheorghe Gorun în lucrarea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectă în mentalul colectiv“.

Cum şi-au împărţit Churchill şi Stalin sferele de influenţă în Europa

În toamna anului 1944 are loc celebra întâlnire dintre Churchill şi Stalin, de împărţire a sferelor de influenţă. Cu această ocazie se stabileşte soarta ţărilor din Europa de Centrală. Cu privire la această întâlnire, Churchill ar fi sugerat că doar americanii ar fi putut face ceva pentru a stopa extinderea comunismului sovietic.

„În octombrie, 1944, Churchill s-a întâlnit la Moscova cu Stalin, căruia i-a prezentat un document referitor la delimitarea sferelor de influenţă în regiunea Balcanilor şi a sud-estului european. În conformitate cu acest „acord al procentajelor“ din 9 octombrie 1944, influenţa anglo-americană şi cea sovietică în Iugoslavia şi Ungaria urma să fie partajată în mod egal. În schimb, URSS obţinea 90% influenţă în România, iar SUA şi Marea Britanie, 10%. (...)

Stalin a insistat să obţină 90% influenţă asupra Bulgariei. În cele din urmă nu va mai fi vorba de un partaj egal de influenţă în Ungaria şi Iugoslava, care, de altfel, ca şi în România, Polonia, Cehoslovacia şi Bulgaria, vor intra în totalitate sub controlul Moscovei. Aşadar, acordul procentajelor de la Moscova din 9 octombrie 1944 a fost documentul care a pus bazele împărţirii sferelor de influenţă între marile puteri. Practic, a fost un aranjament britanico-sovietic. Se spune că, la un moment dat, W. Churchill având oarecare remuşcări în privinţa acestei maniere de a stabili soarta a milioane de oameni, a dorit să distrugă foaia de hârtie pe care a schiţat respectivele delimitări, dar Stalin a insistat să o păstreze. S-a afirmat că, prin acordul procentajelor, s-a tins către excluderea Rusiei din Mediterană cu preţul României şi Bulgariei oferite ca sateliţi ai săi. Churchill a realizat că Grecia era, în cele din urmă, singura ţară balcanică a cărei cădere sub comunism putea fi prevenită întrucât trupele britanice se găseau deja acolo. România şi Bulgaria nu mai prezentau interes pentru britanici, toate eforturile lor canalizându-se de acum încolo pentru păstrarea unei poziţii favorabile în Grecia. Churchill a declarat că se afla în imposibilitatea a evita cursul evenimentelor în celelalte ţări ale Europei Centrale şi de Est, curs care duce la instaurarea inexorabilă a comunismului, sub umbrela protectoare a Uniunii Sovietice. De altfel, premierul britanic sugera că responsabilitatea pentru evitarea unor astfel de lucruri ar revenia SUA, însă, dacă acestea nu erau în măsură să întreprinde nimic, evenimentele trebuiau lăsate să evolueze de la sine“, a scris istoricul Gheorghe Gorun. 

Cine s-a ocupat de instaurarea comunismului în România 

Şeful poliţiei politice şi al serviciilor de spionaj a fost înscrăcinat de Stalin să se ocupe de instaurarea comunismului în ţările din Europa Centrală şi de Est. „La începutul lui februarie 1943, Stalin şi-a dat seama că victoria sovietică de la Stalingrad a marcat o cotitură semnificativă în evoluţia conflictului mondial şi că Germania va intra într-un profund regres militar. De aceea, în acel moment, el a discutat cu şeful poliţiei politice şi al serviciilor de spionaj, Lavrenti Beria. Cu prilejul acelei întrevederi cu Beria, Stalin a trasat drept obiectiv ca, până în 1948, ţările europene care vor fi «eliberate» de Armata Roşie să fie conduse de guverne comuniste. Dat fiind rolul marginal jucat de partidele comuniste din respectivele ţări, lipsa aproape completă de aderenţă în rândul cetăţenilor, şi, nu în ultimă instanţă, efectivele numerice reduse, Stalin l-a însărcinat pe Beria cu înfăptuirea acestui obiectiv,

se arată în lucrarea „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectă în mentalul colectiv“. 

Stalin şi-a arătat tot mai clar intenţiile de a ocupa ţările din Europa Centrală şi de Est, iar istoricul gorjean remarcă într-unul din discursurile lui începuturile Războiului Rece: 

„Între 1945-1946, prăpastia ideologică dinre Occident şi Uniunea Sovietică, care începuse să-şi constituie orbita sateliţilor săi, se adânceşte iremediabil. Războiul Rece, o confruntare acerbă, pe tărâmul ideologic, politico-diplomatic şi al cursei înarmărilor începea. La 9 februarie 1946, Stalin a pronunţat unul dintre discursurile ce marchează debutul Războiului Rece, în care afirmă, între altele că «sistemul social sovietic a rezistat cu succes încercării în focul războiului şi şi-a dovedit vitalitatea totală... Sistemul social sovietic s-a dovedit a fi mai capabil de viaţă şi mai stabil decât un sistem social nesovietic...». Potrivit lui Stalin, învingătorul are dreptul să impună propriul sistem social învinsului. Astfel, am putea explica instaurarea brutală a comunismului în Bulgaria şi România, sub patronajul Armatei Roşii“. 

România, ţară învinsă

Prin armistiţiu încheiat în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a avut statut de ţară învinsă, deşi a luptat, înb ultima parte, împotriva Germaniei naziste. Astfel, România a fost obligată să-i plătească Rusiei despăgubiri importante, dar cel mai important a fost controlul asupra mijloacelor de informare şi comunicaţiilor. „Convenţia de armistiţiu, semnată la 12 septembrie 1944, prevedea funcţionarea Comisiei Aliate de Control sub «Înaltul comandament al aliaţilor» (de fapt al sovieticilor). Între altele, în convenţia de armistiţiu se specifica că România trebuie să plătească Rusiei, drept reparaţii, bunuri în valoare de 300 milioane de dolari SUA în timp de şase ani, că trebuie să returneze Rusiei toate valorile materiale şi alte proprietăţi luate de pe teritoriul rusesc în timpul războiului, că Înaltul Comandament va superviza operaţiunile radio-ului românesc, ale poştei, telegrafului şi telefonului, presa, producţia de filme şi de teatru“, mai arată istoricul Gheorghe Gorun. 

SUA au respins înlăturarea regimului comunist

Mişcarea Naţională de Rezistenţă este prima organizaţie anticomunistă înfiinţată după instaurarea regimului comunist. Generalul de corp de armată în rezervă Aurel Aldea a fost unul dintre iniţiatorii acestei mişcări.

 „Conform declaraţiei generalului Aurel Aldea, Mişcarea Naţională de Rezistenţă a luat fiinţă în septembrie 1945. Obiectivele declarate ale Mişcării erau: respingerea oricărei colaborări cu URSS, distrugerea căilor ferate, a podurilor şi a recoltei, hărţuirea trupelor de ocupaţie, atacuri asupra transporturilor de muniţie, crearea unui front în spatele trupelor sovietice, transmiterea de informaţii anglo-americanilor, protejarea regelui şi a personalităţilor vieţii publice. (...) Pentru reuşită, Mişcarea Naţională de Rezistenţă miza pe ajutorul anglo-american şi pe iminenţa unui război între aceştia şi URSS“, se mai arată în volumul „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Gorj reflectă în mentalul colectiv“.

Deşi românii vedeau în americani singura speranţă de salvare din ghearele comunismului, reprezentantul SUA în organizaţia care controla punerea în aplicare a convenţiei de armistiţiu a respins propunerea lui Iuliu Maniu de înlăturare prin forţă a regimului comunist. 

„Deşi în Comisia Aliată de Control erau şi reprezentanţi ai SUA şi ai Angliei, singura singură voinţă care cona era cea a URSS. Este smptomatic răspunsul pe care reprezentantul SUA în acest organism îl dă liderului naţional-ţărănist Iuliu Maniu la solicitarea disperată a acestuia cu privire la interesul SUA şi Angliei pentru România. Deşi Maniu i-a spus generalului Schmyler că dacă guvernul Groza n-ar fi sprijinit din exterior, el, Maniu, are la dispoziţie forţe suficiente pentru a înlătura prin violenţă acest guvern, generalul îi răspunde cu cinism că ar solicita ruşilor să intervină pentru a restabili pacea şi ordinea în România“, explică istoricul Gheorghe Gorun în cartea sa. 

Constantin Ţăpuş, care a fost anchetat de Securitate pentru că a ascultat posturile de radio ostile regimului comunist, a spus că românii nu mai credeau în anii 80 în salvarea ţării prin venirea americanilor, ci schimbarea era văzută ca venind din interiorul ţării: „Problema venirii americanilor se punea mai mult în anii 50, de către cei care luptau în munţi împotriva comunismului sau care erau închişi. O speranţă exista cu privire la ceea ce se întâmplă în Europa de Vest. Oamenii erau încurajaţi în acţiunilor. Oamenii aşteptau să se schimbe regimnul. Era o perioadă de transformare şi credeau că lucrurile vor evolua. Nu trebuia să faci o opoziţie anticomunistă. Erau nişte nemulţumiri şi, implicit, împotriva celor care conduceau Partidul Comunist Român. Aşteptam o schimbare din interior, nu din exterior. Oamenii mai făceau comparaţii cu ceea ce era în afară. Mai circulau şi urmăream posturile de televiziune din ţările vecine. Nu credeau toţi că peste tot se trăieşte ca în România, deşi oamenii erau îndoctrinaţi că în Occident se trăieşte ma rău ca în România. Asta era propaganda oficială“.