Casă de amanet din Târgu Jiu, păgubită cu o bijuterie falsă din aur
0O casă de amanet din municipiul Târgu Jiu a fost păgubită cu peste 4.000 de lei, după ce a plătit o bijuterie care nu este din aur.
O femeie în vârstă de 41 de ani, din municipiul Târgu Jiu, lucrător gestionar în cadrul unei case de amanet, a sesizat poliţia după ce a constatat că una dintre bijuteriile din aur primite de la un tânăr nu este din aur. Aceasta i-a plătit în total suma de 11.700 de lei.
„Deşi iniţial bijuteriile au trecut testul de verificare, ulterior aceasta a constatat că una din bijuterii, nu este confecţionată din aur, fiindu-i cauzat un prejudiciu de 4.200 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune“,
a spus Ion Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.