A picat Evaluarea Naţională pentru că „nu s-a putut ţine după dictare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Claudiu Perescu, fostul director al Liceului Tehnologic Bustuchin, a fost trimis în judecată
Ion Claudiu Perescu, fostul director al Liceului Tehnologic Bustuchin, a fost trimis în judecată

O elevă din clasa a VIII-a de la Liceul Tehnologic din Bustuchin a picat examenul de Evaluare Naţională pentru că „nu s-a putut ţine după dictare“. Asta le-a declarat eleva oamenilor legii, care au deschis o ancheta, la finalul căreia, au dispus trimiterea în judecată a directorului şi directorului adjunct al unităţii de învăţământ.

Potrivit anchetatorilor, la Liceul Tehnologic Bustuchin promovabilitatea la Evaluarea Naţională se situa, în anii trecuţi, la zero la sută, iar în acest an a fost de 99%. „Un singur elev nu a promovat“, acesta declaând că nu s-a putut ţine după dictare“, spun oamenii legii.

La examenul de Evaluare Naţională de la Bustuchin au participat 36 de elevi din două clase, de la Şiceul Tehnologic şi de la Şcoala generală Poiana Seciuri. Ion Claudiu Perescu, directorul Liceului Tehnologic, a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj stabilirea componenţei Comisiei de Evaluare, propunere care a fost acceptată. În seara aceleaşi zile, adică pe 19 iunie, s-a desfăşurat şi banchetul, ocazie cu care Ion Claudiu Perescu şi Elena Popescu, directorul adjunct al liceului, au strâns de la elevi sume de bani cuprinse între 50 şi 60 de lei, deşi Metodologie de organizare a examenului interzice strict acest lucru. Interesant este că la banchet au fost prezenţi şi profesorii care fuseseră numiţi în comisia de evaluare. 

Au crezut că nu se înregistrează sunetul

Conform rezhizitoriului, la examenul de limba şi literatura română, cei doi directori au transmis subiecte în clase, iar acestea au fost dictate elevilor de către profesorii supraveghetori. „Unul dintre profesori stătea în spatele camerei de supraveghere video de unde dicta, fiind conştient că nu se înregistrează sunetul“, se arată în rechizitoriul prin care directorii Ion Claudiu Perescu şi Elena Popescu au fost trimişi în judecată pentru luare de mită. Când a venit timpul ca înregistrările să fie depuse la Inspectorat, Perescu a observat că au sunet şi împreună cu Elena Popescu i-au cerut unui cadru didactic  să le copieze pe alte unităţi de stocare, dar fără sonor. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite