1500 de pescari cu acte în regulă în Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproape 1500 de gorjeni au permise de pescar
Aproape 1500 de gorjeni au permise de pescar

Aproximativ 1.500 de gorjeni s-au înscris sau şi-au reînnoit permisele de pescuit, în acest an, fiind pescari cu acte în regulă.

Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Gorj numără, în prezent, aproape 1500 de membri. Taxa de înscriere este de 50 de lei. Conducerea AJVPS Gorj speră ca numărul pescarilor cu permis să ajungă, până la sfârşitul anului, la  aproximativ 3.500 de persoane. „Avem înscrişi cu viză peste 1.400 de membri şi alte câteva zeci sunt noi înscrişi, dar ne aşteptăm ca până la sfârşitul anului să ajungem la circa 3.500 de persoane, aşa cum am avut şi în anii trecuţi“, a precizat Niculae Tonca, şeful AJVPS Gorj.

Pot să pescuiască pe aproape toate apele din judeţ

Permisul de pescar emis de AJVPS oferă posibilitatea deţinătorului să pescuiască pe aproape toate apele din judeţul Gorj, dar şi pe Dunăre: „Cu permisul obţinut de la asociaţia noastră, membrii noştri pot pescui în orice apă de pe raza judeţului, dar şi pe Dunăre. Este cunoscut faptul că apele Dunării sunt destinate pescuitului comercial şi nu celui sportiv”, a spus Nicolae Tonca.

AJVPS Gorj a populat, în urmă cu doar câteva zile, lacul de acumulare din Târgu Jiu cu peste 10.000 de peşti din diferite specii.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite