VIDEO Roxana avea de gând să vină în România şi să le arate părinţilor copiii. Amănuntul aflat la câteva zile după ce a fost găsită fără suflare alături de gemeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Roxana, o tânără de 27 de ani, din Pucioasa, jud. Dâmboviţa, a fost găsită moartă săptămâna trecută alături de gemenii abia născuţi. Iniţial s-a crezut că românca şi-a ucis cei doi copii, apoi şi-a luat viaţa după ce şi-a tăiat cordonul ombilical cu un cuţit. Carabinierii au intrat însă în posesia unei filmări care ar putea răsturna această poveste.

Roxana Mihaela Răpaşu a fost descoperită fără suflare, marţea trecută, în garajul casei în care lucra ca badantă, după cum scrie Corriere Della Sera, situat în sudul Italiei, mai exact Ceglie Messapica. La două zile distanţă anchetatorii au găsit şi cadavrul celui de-al doilea copil, un băiat.

Cazul părea o pruncucidere, urmată de sinucidere, însă totul a luat o nouă turnură după descoperirea unei înregistrăi video în care un bărbat este suprins ieşind din garajul în care locuia femeia.

Firul poveştii înspăimântătoare

Totul a ieşit la iveală după ce proprietara spaţiului în care aceasta locuia a alertat autorităţile pentru că nu ştia nimic de tânără. Aceasta anunţase că vrea să plece în România şi trebuia să elibereze spaţiul.  
 

Roxana a fost găsită de carabinieri având faţa scufundată într-un recipient cu apă de sub chiuvetă. La mică distanţă de ea a fost descoperit şi nou-născutul, între două pături, decedat. Primele informaţii arătau că tânăra mămică şi-a tăiat cordonul ombilical cu un cuţit, apoi, cel mai probabil, a murit din cauza hemoragiei, nu înainte de a-i curma viaţa fiicei, băgând-o într-o găleată cu apă. Fratele geamăn al fetei a fost găsit şi el fără suflare, într-un alt garaj, aproape de locul în care locuia femeia, la două zile distanţă. Bebeluşul, era învelit şi închis într-o pungă de plastic, băgat într-o plasă cu haine.

Descoperirea cadavrului celui de-al doilea copil a fost făcută de carabinierii care s-au întors în locuinţă după ce autopsia asupra corpului femeii a relevat prezenţa unui al doilea cordon ombilical.

În ţară nimeni nu ştia că este însărcinată

"Eu am vorbit ultima dată cu ea sâmbătă. Ne-a spus că e bine, că nu are nicio problemă. Nu ştim ce s-a întâmplat. Am soră în Spania, ea ne-a anunţat. Când am aflat prima dată am crezut că a omorât-o cineva, nicidecum ce s-a întâmplat. Nu am idee cum a au murit, dar copilul a fost găsit lângă ea", a fost declaraţia tatălui fetei, Titi Răpaşu, la trei zile după aflarea veştii.

Noi ipoteze

Informaţiile adunate de anchetatori au arătat că nimeni din anturajul femeii, nici chiar vecinii români din Ceglie Messapica nu ştiau că tânăra era însărcinată.  Acum, carabinierii încearcă să îşi dea seama ce s-a întâmplat exact cu femeia, după ce au apărut nişte imagini de pe o cameră de supraveghere în care este surprins un bărbat care intră şi iese din locuinţa sa.

"Aşteptăm ca italienii să urmearească imaginile suprinse de camerele de luat vederi de acolo, să vadă cine a fost. Se presupune ca a intrat cineva acolo. Oamenii au spus că au vazut pe cineva ieşind de acolo, dar pe cine, nu ştim", a spus Ecaterina Tăbârcă, rudă a tinerei.

image

Roxana, în vârstă de 26 de ani, muncea de mai bine de 6 ani ca menajeră în Italia. Era divorţată, iar drama este cu atat mai mare cu cât are acasă, în Romania, doi copii mici, unul de 3, iar celălalt de 5 ani.

"Aici nu s-a auzit decât că a fost găsită moartă şi că avea doi copilaşi. Era o fată cuminte. Nu ştiu nici măcar părinţii ei ce s-a întâmplat exact. Ea nu a spus acasă că era însărcinată. Păcat de copiii cei mici care au rămas fără mamă acum", ne-a spus o vecină a Roxanei.

Aceştia exclud implicarea altor persoane în decesul femeii, dat fiind că uşa era închisă pe dinăuntru, iar pe corpul femeii nu s-au găsit urme de agresiune sau violenţă. Poliţiştii speră să poată pune cap la cap toate informaţiile şi să reconstituie ultimele clipe de viaţă ale româncei.

De asemenea, anchetatorii vor să recurgă şi la un test ADN care să arate că cei doi copii găsiţi morţi sunt ai femeii.

Tânăra a fost înmormântată în acest weekend în oraşul natal, Pucioasa. În tot acest timp rudele, dar şi prietenii Roxanei aşteaptă să afle de la autorităţi din ce cauza s-a produs această triplă tragedie. Deocamdată, ancheta bate pasul pe loc. 

image

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Româncă găsită moartă în Italia, alături de bebeluşii săi. Femeia le-ar fi luat viaţa copiilor, apoi ar fi murit în urma unei hemoragii
 

VIDEO Cazul româncei moarte în Italia alături de cei doi copii gemeni. Carabinierii au intrat în posesia unei înregistrări video

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite