Un bărbat din Dâmbovița a amenjat, la el acasă, un muzeu sătesc de toată frumusețea: „Când intru în muzeu îmi dau lacrimile de fericire”
0Numit „Casa Părintească – Altarul”, dar cunoscut pe plan local drept „muzeul lui Gioni Badea”, muzeul din satul dâmbovițean Cârlănești al comunei Vârfuri funcționează în casa în care a copilărit bărbatul.
Muzeu sătesc are în componență sute de obiecte expuse, cele mai multe colectate de Gioni Badea, ajutat de localnici din comună și localitățile limitrofe). Găsim acolo unelte de îngrijit gospodăria, amenajarea caselor, obiecte vestimentare, ceasuri și tablouri.
Muzeul se află în grija unor localnici care îl deschid la cerere pentru vizitele elevilor din localitate sau pentru turiști (chiar dacă numărul celor din urmă este relativ redus). În acest muzeu sătesc se găsesc piese și obiecte cu o vechime cuprinsă între 30 și 300 de ani. Casa în sine este un obiect de muzeu în sine, având o vechime de peste o sută treizeci de ani.
„Am adunat, strâns, depozitat și conservat ce s-a mai putut. Am făcut acest lucru, cu dorința, ca peste ani, nepoții, strănepoții, stră-strănepoții mei și nu numai, să-și cunoască rădăcinile și filonul de unde se trag și să nu fie lăsați într-o beznă totală așa cum se găsesc acum. Dacă nu le arăți originea de unde vin, acești „viței” or să creadă că strămoșii lor sunt indienii și nu dacii și romanii. Toate exponatele din muzeu sunt de o valoare inestimabilă și incontestabilă păstrate cu foarte mare grijă”, spune Gioni Badea.
Domnul Badea este născut la Vârfuri, dar trăiește în București. Verile și le trăișete la Vârfuri, în caza-muzeu. A fost militar, apoi constructor, iar acum scrie cărți. Are 14 la activ.
„De 23 de ani mă ocup de acest muzeu. Ideea a fost a soției mele, care a fost medic. E a vrut să restaurez casa, construită în 1980. A găsit câteva lucruri ale mamei și a zis să facem un colț de muzeu, care s-a extins în toată casa. Am obiecte foarte vechi din comună, de prin târguri de vechituri. Am zeci de opaițuri, sute de alte obiecte. Acum trebuie să fac buline, să le grupez pe categorii, să fac opisuri și registre și în registru să scriu câteva vorbe despre fiecare obiect. Eu mor mâine-poimâine și vreau să rămână organizat”, spune bărbatul în vârstă de 79 de ani.
Se mândrește cu ceas de perete din secolul XVIII, dar și cu un tablou de pe timpul fanarioților despre care spune că ține la el ca la ochii din cap.
„Nu aș vinde muzeul pentru nimic pe lume, este inestimabil, e ca sufletul meu. Oamenii de prin sat spun că sunt nebun, că bag bani în vechituri, dar eu când intru în muzeu îmi dau lacrimile de fericire. Fiecare are o păsărică, eu am un stol. Pentru bătrâni, cea mai nenorocită boală e singurătatea și dacă nu aveam chestiile astea cu muzeul și cu scrisul, eram dus de mult”, mai spune Gioni Badea.
O femeie din sat este „muzeografa” de serviciu și îl deschide de câte ori vrea cineva să îl viziteze.
Se încarcă comentariile...
