Scrisoarea emoţionantă a unui copil pentru Moş Crăciun: „Mi-aş dori multă sănătate şi, dacă ai putea, nişte dulciuri“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scrisoarea lui Darius către Moş Crăciun. FOTO: Primăria Ulmi / Facebook
Scrisoarea lui Darius către Moş Crăciun. FOTO: Primăria Ulmi / Facebook

Pandemia nu ne-a schimbat doar modul de viaţă, ci a schimbat şi dorinţele celor mici pentru Moş Crăciun. Copiii nu îi mai scriu să le aducă jucării costisitoare şi gadgeturi, ci sănătate şi câteva dulciuri.

O astfel de scrisoare a fost trimisă de către un elev de clasa a VII-a către Moş Crăciun, prin intermediul Primăriei din Ulmi, Dâmboviţa, care desfăşoară şi anul acesta campania “MOŞCRĂCIUNeştiTU!

Dragă Moşule, Mă numesc Ursu Darius şi sunt în clasa a VII-a. Eu sunt un băiat ascultător. Eu, de la tine, mi-aş dori multă sănătate şi, dacă ai putea, nişte dulciuri” - Darius Ursu

Copiii proveniţi din familii cu mai puţine posibilităţi, pe la care Moşul poate nu a ajuns niciodată, au fost îndemnaţi să-i scrie Moşului câte o scrisoare în care să îşi scrie dorinţele.  

La Primăria Ulmi (casa Moşului din comuna Ulmi) au fost primite zeci de scrisori până acum şi aproape în toate copiii îi cer Moşului sănătate şi cadouri modeste: pijamale, dulciuri şi jucărioare. Scrisorile pot fi citite  pe pagina de Facebook a Primăriei Ulmi.

„Fiţi alături de noi şi aduceţi o rază de speranţă în sufletul unui copil din comuna Ulmi, mai puţin norocos. Ne dorim ca şi în acest an, fiecare dintre copiii mai puţin fericiţi să-şi găsească Moşul! Pentru cei care nu au timp pentru cumpărături se poate dona şi ne ocupăm noi de restul! 

Pentru donaţii:

RO78BREL 0005 5053 2271 0100

Revolut/ Bt pay 0765 758 521

La sediul Primariei!“

Vă recomandăm să mai citiţi:

Povestea incredibilă a româncei care ajută sărmanii. Şi ea a fost atât de săracă încât fiul ei, olimpic, îşi făcea temele pe jos

Cum s-a transformat mirificul „Sat al Poveştilor” în „Tărâmul Sărbătorilor”, special pentru cei mici FOTO

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite