Percheziţii DIICOT la Finta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gruparea era specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice
Gruparea era specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice

Procurorii Direcţiei de  Investigare a Infracţiunilor de  Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au efectuat astăzi 15 percheziţii domiciliare, în Bucureşti, Constanta Sinaia, Piteşti, Brăila, Craiova, Sibiu şi com. Finta, jud.Dâmboviţa, ocazie cu care au fost ridicate calculatoare şi dispozitive de stocare a datelor informatice.

În fapt, în perioada octombrie 2010 – aprilie 2012, învinuiţii Ghica Alexandru şi Ursu Mihai Valentin au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat alte 11 persoane, gruparea fiind specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice, prin atacuri asupra sistemelor informatice şi folosirea frauduloasă a datelor astfel obţinute în scopul obţinerii de sume substanţiale de bani.

Cei doi învinuiţi au obţinut prin intermediul unor aplicaţii informatice puse la dispoziţie de către înv.Ene Alin Gabriel, datele unor conturi SIP şi VOIP, pe care le-au folosit pentru a apela numere cu suprataxă din străinătate (Marea Britanie, Germania, Spania, Taiwan, Siera Leone etc), obţinând un procent variabil între 10 şi 15% din valoarea apelurilor pe minut.

În cadrul acestui grup infracţional organizat,  membrii grupării au desfăşurat activităţi infracţionale prin intermediul internetului, respectiv infracţiuni ce au vizat accesarea fără drept a unor sisteme informatice (servere) prin încălcarea măsurilor de securitate pentru a obţine date informatice (ip-uri,user,parola ale unor conturi de SIP şi VOIP), utilizând programe informatice modificate în acest sens, conturile ale căror date de identificare şi accesare au fost obţinute fiind ulterior utilizate pentru a apela numere premium(cu suprataxă) puse la dispoziţie de societăţi care funcţionează în acest domeniu, din Hong-Kong şi Cipru.

După accesarea ilegală a serverelor membrii grupului infracţional instalau booti (dispozitive) pe aceste servere şi le modificau configuraţia în sensul că rulau script-uri (ansamblu de comenzi pe sistemul de operare Linux folosit pentru servere), ceea ce le-a permis controlul şi utilizarea conturilor de SIP găzduite de serverele accesate fără drept. Toate datele informatice obţinute inclusiv cele ale serverelor au fost puse de către lideri la dispoziţia tuturor membrilor grupării pentru a apela numere premium, cauzându-se prin toată această activitate un prejudiciu total de peste 4.000.000 de euro. Din această sumă membrii reţelei au primit în conturi bancare peste 400.000 de euro, ceea ce reprezintă un procent de minim 10% din prejudiciul total.

În acelaşi interval unul din membri grupului infracţional organizat respectiv Ene Gabriel a perturbat grav, fără drept funcţionarea site-ului oficial Kaspersky, site pe care   l-a accesat ilegal şi a operat o modificare a conţinutului acestuia realizându-se redirecţionarea clienţilor ce accesau site-ul către o aplicaţie pirat şi ulterior către un site ce reprezenta o pagină contrafăcută simulând fereastra sistemului de operare Winows XP. Prin comiterea acestor ultime infracţiuni compania americană a suferit un prejudiciu de aproximativ 2.500.000 de dolari.

S-a constatat probator, totodată, că în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada septembrie 2011 – aprilie 2012, Etcu Petru împreună cu Ghiţă Eugen George au desfăşurat activităţi de phishing  postând pe site-uri specializate din SUA, anunţuri de vânzare a unor autoturisme cu un preţ ridicat, solicitând persoanelor interesate fie un avans din preţul pretins, fie date de identificare ale unor conturi sau carduri bancare prin care urma să se realizeze plata autoturismelor. Datele astfel obţinute au fost utilizate pentru a transfera sume de bani din contul titularului în cele ale autorilor.

Procurorii efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi aderare la in grup infracţional organizat, prev.de art.7 al.1 din Legea 39/2003; acces fără drept la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, deţinerea fără drept a unor programe informatice, cauzarea unor prejudicii materiale prin introducerea de date informatice în scopul obţinerii de mijloace materiale prev.de art.42 din Legea 161/2003, art.44 din Legea 161/2003, art.45 din Legea 161/2003 şi art.49 din Legea 161/2003.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti au fost conduse în vederea audierii, 17 persoane.

Cercetările au fost efectuate împreună cu ofiţerii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Ploieşti iar percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti.

Sura: DIICOT

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite