Morenarul Virgil Ivan a ajuns la CS Universitatea Craiova
0Finalul lui 2013 i-a adus lui Virgil Ivan saltul în fotbalul mare. Începând din această săptămână morenarul a devenit jucătorul lui CS U Craiova, pentru o perioadă de doi şi jumătate.
Tânărul atacant dâmboviţean a lăsat în urmă pe Sporting Piteşti şi a ales să joace sub comanda lui Ovidiu Stângă, în liga a doua a ţării. Trecerea la gruparea craioveană l-a bucurat cel mai mult pe descoperitorul său, Mircea Petrescu, un antrenor care are mare încredere în calităţile juniorului de 17 ani.
„Mă bucur foarte mult că Virgil a ajuns la o echipă puternică precum CS U Craiova. Pentru el clubul oltean reprezintă o nouă etapă în cariera de sportiv. Am încredere că poate face faţă la gruparea din Craiova. Sper să gestioneze bine succesul şi trebuie să arate în continuare că este un caracter puternic, pentru a arăta că nu degeaba a fost achiziţionat de noul club”, a declarat Mircea Petrescu pentru sportdambovitean.ro.
În acest an, Ivan s-a prezentat ca fiind unul dintre liderii naţionalei U17, după ce a marcat
13 goluri, în 16 meciuri.