Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa încurajează elevii să citească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul concurs din cadrul campaniei "România, citeşte!"
Primul concurs din cadrul campaniei "România, citeşte!"

Primul concurs din cadrul campaniei "România, citeşte!" a fost organizat săptămâna aceasta la Târgovişte în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa. Cincizeci de elevi de clasa a IV-a, câştigători ai fazelor pe şcoală, au participat la etapa finală a concursului iar echipa clasată pe primul loc a fost formată din elevi ai Şcolii "Ion Alexandru Brătescu Voineşti".

"Lectura stă la baza educaţiei, iar educaţia nu se poate face în afara culturii. În fapt, cultura presupune răgazul asupra cărţii, iar cartea nu e doar obiect cultural, e şi zestre de cunoaştere. Dragi elevi, vă dorim succes în această întrecere şi să obţineţi premiile la care visaţi, dar să fiţi siguri că l-aţi primit deja pe cel mai mare: respectul nostru pentru dragostea voastră faţă de Carte.", declară Luminiţa Preda, Inspector Şcolar General. 

Concursul, parte a unei ample campanii, le-a prilejuit celor mici întâlnirea cu Mihai Malaimare şi statuile vivante ale Teatrului Masca care i-au fascinat şi i-au încurajat să descopere minunata lume a Legendelor din Olimp. 

Campania "România, citeşte!" va continua cu organizarea de concursuri de promovare a lecturii în Bucureşti şi Braşov. 

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite