FOTO VIDEO Elevii nimănui. Cu ce ajung elevii dintr-o comună din Dâmboviţa la şcoala aflată la 7 kilometri distanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Microbuzul şcolar, care este destinat transportului elevilor din comuna Pietrari, este de aproape o jumătate de an în service, pentru reparaţii capitale. Părinţii spun că primarul comunei, Cornel Coman, nu a mişcat un deget pentru a remedia situaţia, iar acum, elevii sunt nevoiţi să caute alternative pentru a ajunge la şcoala care se află la 7 kilometri distanţă.

Merg la şcoală cu o dubă de marfă, o căruţă sau chiar pe jos, mai bine de şapte kilometri. Se întâmplă în comuna dâmboviăeană Pietrari pentru că microbuzul şcolar este stricat de mai bine şase luni. Deşi pare incredibil, aproape 100 de copii, din două sate ale commune Pietrari  trebuie să îndure acest chin pentru că, spun profestorii, edilul localităţii a preferat să plătească telefoanele angajaţilor de la primărie,  în loc să achite reparaţia mijlocului de transport.

Părinţi revoltaţi

“Se întâmplă de până să se termine şcoala. Avea maşina stricată şi n-a mai reparat-o nici în vacanţă, nici acum. Ne rugăm de un vecin al nostru să ne ducă copiii la şcoală. Mai mare ruşinea. Mai se supără şi el, na, să duci maşina pe drumu ăsta.  Dar ne rugăm de el, ce să facem”, spune  bunica unui elev de clasa a II-a.

“Când au luat copiii vacanţă, transportul nu mergea. Acum am înţeles că transportul e reparat şi nu sunt bani să îl scoată. Copiii au noroc cu un cetăţean de aici de la noi. Îi ia şi îi duce, că el are maşină mai mare şi încap copiii cu încap acolo, îngheuiţi”, spune tată unul elev.

Deşi au trecut şase  luni de când microbuzul şcolar din localitatea dâmboviţeană Pietrari s-a defectat, autorităţile locale nu au făcut decât să se plângă că nu au bani. Primarul localităţii susţine  că microbuzul este în service. Asta în condiţiile în care, spun profesorii, edilul a preferat să achite facturile de telefonie ale angajaţilor.

Primarul se vaită că nu are bani

“Reparaţia este foarte, foarte scumpă. Reperaţia a costat 118 milioane. Aştept acum să o achit. Dacă aţi văzut, am primit bani de pe rectificare 100 de milioane. Plătesc în service şi ridic maşina”, a declarat priamarul Cornel Coman.

image

Profesorii şi consilierii spun că edilul şef este cel mai căicăreţ om din comună şi că nu pune osul la treabă.

“Maşina este defectă din luna mai. Cred că nu a existat şedinţă de consiliu în care noi să nu punem această problemă. De fiecare dată ni s-a spus: nu sunt bani”, spune Elena Marica profesoară şi consilier local.

Directoarea şcolii este şi ea extrem de revolatată pe această situaţie pentru că elevii sunt nevoiţi să meargă pe jos sau în diferite mijloace, aproape 7 kilometri.

“Copiii din satele Valea şi Şipot vin cu căruţa, cu biciclete, cu maşină personală a unui dintre părinţi care din milă, compasiune, îi aduce pe cei mai mulţi dintre ei. Mai nou, părintele a fost şi atenţionat de poliţişti că va fi amendat dacă va fi prins că un număr mai mare de elevi decât ar putea să transporte maşina”, ne-a spus Elena Tănase, directoarea şcolii din Pietrari.

image

În aceste condiţii, elevii din satele Şipot şi Valea au fost nevoiţi să vina  fie pe jos fie cu o dubă de marfă sau chiar şi cu o căruţă de la mai bine de şapte kilometri.
 

Şcoala se află la 7 kilometri distanţă

În fiecare dimineaţă, micuţii se trezesc cu noaptea-n cap şi pleacă la şcoală înghesuiţi pe o banchetă unde nu ar putea încăpea decât patru persoane. Cu toate acestea, părinţii preferă acest mijloc de transport pus la dispoziţie de un consilier decât să şi lase copii  să meargă  pe jos prin frig.

“Mi-a fost milă şi de ăştia mici. Merg prea mult pe jos. Am tot sperat că vine micorbuzul, o săptămână, două, că bani au fost la primărie, dar dacă nu e primar, ce să faci? Chinuie copiii ăştia care merg şapte kilometri pe jos. NU e posibil aşa ceva”, spune Constantin Toader, părintele care în fiecare dimineaţă pleacă la şcoală cu maşina plină de elevi.
 

Odată cu rectificarea bugetară, edilul a transmis conducerii şcolii că va achita reparaţii microbuzului şi în cel mai scurt timp transportul elevilor se va relua.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite