Cum sunt afectate Sfinxul şi Babele de lupta dintre două judeţe. „Nu vă doare sufletul să vedeţi cum se caţără turiştii pe ele şi lasă acolo gunoaiele?“

0
0

Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Dâmboviţa, Valentin Calcan, care deţine şi un hotel în zona montană, a transmis un apel către autorităţile publice din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, pentru a înceta lupta pe cele două monumente naturale.

Disputa juridică a început în urmă cu 20 de ani şi nu s-a încheiat nici acum. De-a lungul timpului, avocaţii celor două părţi au prezentat în instanţă hărţi, documente, fotografii etc.

Cel mai recent verdict datează de la finalul anului 2019, când judecătorii Tribunalului Dâmboviţa au decretat că monumentul natural se află pe teritoriul judeţului Dâmboviţa. Judeţul Prahova n-a renunţat la luptă, iar recursul se judecă acum la Curtea de Apel Ploieşti. 

„Domnilor Prefecţi, Domnilor Preşedinţi de Consilii Judeţene Dâmboviţa şi Prahova, Domnilor Primari de Buşteni şi Moroeni, OPRIŢI disputa, SALVAŢI Babele şi Sfinxul ! În tot acest timp, fără o decizie definitivă, zona se distruge. Nu se poate accesa niciun proiect care să vină şi să protejeze aceste minuni lăsate de Dumnezeu. Nu vă doare sufletul când vedeţi cum se caţără “turiştii” pe ele, cum lasă pe acolo toate gunoaiele, cum au “înflorit comercianţii” de porumb copt floricele şi acadele? Nu vă pasă că nu există nici măcar o toaletă pentru zecile de mii de turişti? Eu cred că, dacă mai uităm de orgolii şi avem doar puţină bunăvoinţă, problema se poate tranşa rapid. Nu pentru noi, ci pentru Sfinx şi Babele”, este mesajul transmis de preşedintele CCIA Dâmboviţa.

   

În dosar figurează şase instituţii ale statului, respectiv Prefectura Dâmboviţa, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Primăria Comunei Moroeni, Primăria Oraşului Buşteni, Prefectura Prahova şi Consiliul Judeţean Prahova şi Guvernul României.

În verdictul dat în 2019, instanţa a stabilit linia de hotar conform raportului de expertiză avizat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Dâmboviţa.

   

Cum s-a născut disputa

Întreaga dispută a pornit în 1999, când primarul oraşului prahovean Buşteni, Mielu Codescu, a dat autorizaţie de construire pentru o cabană pe teritoriul judeţului Dâmboviţa, mai exact în comuna Moroieni.

Autorităţile din Dâmboviţa s-au sesizat atunci şi au blocat lucrările. La scurt timp, oficialii Agenţiei de Mediu Prahova au ridicat o cabană pe un teren aflat la raza teritorială a judeţului Dâmboviţa. Această acţiune a declanşat un proces prin care şefii judeţului Dâmboviţa i-au acuzat pe vecinii din Prahova de fals şi chiar de acţiuni de natură penală.

Practic, miza întregii dispute este o suprafaţă de 2.200 de hectare, aferentă Parcului Natural Bucegi, zonă în care se află şi monumentele naturale Babele şi Sfinxul.

Scriptele de la Arhivele Naţionale arată că terenul se află pe raza teritorială a comunei dâmboviţene Moroieni. Este un act de delimitare întocmit în anii 1970, semnat de oficiile de cadastru din Dâmboviţa, Prahova, Braşov şi Argeş, care atestă că cele două monumente ale naturii sunt pe teritoriul judeţului Dâmboviţa. 

sfinx

   

Mai multe - Târgovişte

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite