CARE E PROBLEMA?!?! Consilierul Răducanu a uitat să îşi treacă ghiulul în declaraţia de avere
0Consilierul Tudorică Răducanu nu are trecute în declaraţia de avere, bijuteriile, în valoare de peste 40.000 de lei, care i-au fost furate din casăContactat de „Adevărul de Seară”, consilierul a spus că bijuteriile nu sunt ale sale, ci ale copiilor, nepoţilor şi ale nunorii sale şi că el are doar un inel. Acesta a arătat că nedeclararea bijuteriilor nu este importantă, ci faptul că a fost prădat în timpul nopţii.
„Problema este că nu a declarat un consilier un inel de şapte grame, sau nouă grame? Ar trebui să vedem ce facem să stârpim hoţii, să stârpim criminalii care intră în toiul nopţii peste oameni în casă”. Acestea au fost cuvintele lui Tudorică Răducanu, consilierul municipal care a fost prădat în urmă cu o lună, de patru indivizi, de bijuterii în valoare de peste 400 de milioane de lei vechi. Numai că bijuteriile nu au fost trecute în declaraţia de avere de pe site-ul Primăriei Târgovişte.
Contactat telefonic, Răducanu a declarat că bijuteriile nu sunt ale sale, ci ale copiilor, nepoţilor şi ale nunorii sale şi că el are doar un inel...”de şapte sau nouă grame”. „Bijuteriile nu sunt ale mele. Sunt ale copiilor şi ale nunorii mele. Nu mă deranjează că mă întrebaţi pentru că mă aşteptam la treaba asta. Inelul ăsta se putea să-l fi primit anul ăsta de ziua mea. Nicio problemă, îl declar, dar restul sunt obiectele copiilor, nu am nimic pe nume personal. Părerea mea, că atenţia trebuie îndreptată către criminalii ăştia. Se putea întâmpla o nenorocire mare.”, a declarat consilierul local Tudorică Răducanu.
Familia Răducanu a fost prădată de peste 200 de grame de bijuterii constând în inele, brăţări şi lănţişoare de aur.
Poliţia îl contrazice. S-a recuperat 30% din prejudiciu
La scurt timp după reclamaţia făcută la primărie de membrii familiei lui Răducanu, cu privire la spargerea locuinţei, oamenii legii au prins patru indivizi care aveau ca obiect de activitate „însuşirea obiectelor străine”. Vasile Adrian Petrişor, zis „Nebunu”, Cătălin Iulian Tănase, zis „Urzică”, Dumitrescu Iulian şi Moise Vasile Laurenţiu au fost arestaţi pentru 29 de zile. „Valoarea prejudiciului se ridică la peste 40.000 de lei. Până acum au fost recuperat un procent de 30% din furt”, a declarat pentru Adevărul de Seară, comisarul şef Adrian Antofie, şeful Poliţiei Târgovişte.
Nebunu şi Urzică „au băgat râcă” între Florin Popescu şi Răducanu
Hoţii care l-au prădat pe sonsilierul Răducanu sunt aceeaşi care au furat şi din casa preşedintelui CJ Florin Popescu, o plasmă şi 300 de euro. Ambii sunt bucuroşi de faptul că hoţii au fost prinşi însă, mai în glumă, mai în serios, Florin Popescu a declarat că se simte oarecum inferior lui Răducanu. „Bine că i-a prins, dar sunt supărat. Adică lui Răducanu să îi fure sute de milioane şi mie doar 30?!”, a spus râzând preşedintele CJ, la o recentă întâlnire cu presa.























































