ALERTĂ LA CARABELLA ŞI IENĂCHIŢĂ! Două eleve disgnosticate cu TBC. DSP a făcut deja dezinfecţia claselor!
0
“Boala sărăciei”, aşa cum mai este denumită tuberculoza, a făcut două victime la două colegii de prestigiu din Târgovişte, Ienăchiţă şi Carabella. Vorbim de o elevă de clasa a XI-a şi una cu un an mai mare. Cazurile au fost depistate săptămâna trecută, iar DSP a făcut în mare secret dezinfecţia claselor.
Cele două eleve au avut simptome spwecifice bolii: febră, tuse, expectoraţii, acuzând şi stări de oboseală accentuată. Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a făcut dezinfecţia în clasele în care învaţă cele două eleve de a XI-a şi a XII-a.
“O să intensificăm şi noi măsurile de dezinfecţie, o să intensificăm controalele să vedem cum se fac operaţiunile curente de curăţenie în această unitate şi o să efectuă aici câteva şedinţe despre un stil de viaţă cât mai sănătos”, a declarat dr. Găbiţa Neagu, director adj DSP Dâmboviţa.
În prezent, eleva de la Colegiul Carabella se află internată la Spitalul Marius Nasta din Bucureşti, iar cealaltă primeşte tratament la domiciliu. “Eleva de la Carabella a mai fost bolnavă. Ea a fost sub tratament, a fost monitorizată însă se pare că boala a recidivat. Nu vreau să dau un prognostic medical pentru că nu e de competenţa mea, dar se pare că e destul de grav pentru eleva în cauză”, a declarat prof. Ovidiu Băsceanu, inspectorul general adjunct al ISJ Dâmboviţa.
Colegii celor două eleve sunt şi ei ţinuţi sub control şi observaţie. “Copiii nu au intrat în panică. Eu din acest punct de vedere nici nu-mi doresc să creez panică printre copii şi printre colegi, dar fiţi siguri că vor fi lulate toate msurile necesare pentru că bineînţeles, toată lumea trebuie să se simtă în siguranţă”, a declarat prof. Gabriela Năduh, director Ienăchiţă Văcărescu.
























































